O bibiliotecă din New York a expus peste 3,5 milioane de pagini din dosarul Epstein

O organizație americană, pentru transparență în viața publică, a înființat o bibliotecă temporară în New York, denumită „Sala de lectură memorială Donald J. Trump și Jeffrey Epstein”, ce conține copii a peste 3,5 milioane de pagini din dosarul Epstein, potrivit AFP.

„Adevărul este greu de negat atunci când este tipărit și consultat ca referință” reprezintă ideea care stă la baza expoziției, susținută de Institutul pentru Fapte Primare din Washington.

Pe lângă documente, expoziția oferă și o cronologie detaliată a relației dintre afaceristul Jeffrey Epstein, găsit mort în închisoare în 2019, și președintele Statelor Unite.

Expoziția are rolul de a educa publicul

În cadrul expoziției, în spatele draperiilor, un memorial cu lumânări pe podea aduce un omagiu victimelor prădătorului sexual. La etajul de sub, vizitatorii sunt invitați să se exprime prin lipirea unor cuvinte pe perete: „O societate se măsoară după modul în care își tratează victimele” și „Publicați dosarele și dați-l afară” se numără printre mesajele transmise.

„Suntem o organizație pro-democrație, al cărei scop este de a educa publicul, prin intermediul acestui tip de muzee temporare și al altor experiențe «din viața reală», pentru a ajuta oamenii să înțeleagă corupția din Statele Unite și pericolele pe care le reprezintă pentru democrație”, a explicat, pentru AFP, unul dintre creatorii proiectului, David Garrett.

Publicului nu i se permite să consulte documentele, în special pentru a proteja anumite victime, ale căror nume Ministerul Justiției nu le-a secretizat în totalitate. Însă, anumiți jurnaliști sau avocați  sunt autorizați să le citească. Biblioteca temporară este deschisă vizitatorilor până pe 21 mai.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sondaj. Majoritatea cetățenilor greci o susțin pe Kovesi, după ancheta EPPO ce incriminează lideri-cheie ai guvernului elen

Un sondaj realizat de un post de televiziune din Grecia arată susținerea cetățenilor eleni pentru Laura Kövesi. Majoritatea susține că Parchetul European își face...

Danone face schimbări în România. Mircea Munteanu este noul Head of Sales Danone România

Danone anunță că Mircea Munteanu este Head of Sales Danone România, după ce a ocupat anterior poziția de Shopper Activation Manager Danone Romania și...

Macron joacă fotbal, la Nairobi, în marja summitului Africa Forward, cu omologii săi din Kenya şi Senegal

Preşedintele francez Emmanuel Macron a jucat fotbal împreună cu omologii săi kenyan William Ruto şi senegalez Bassirou Diomaye Faye, în marja summitului Africa Forward,...

ULTIMA ORĂ