Premierul demis Ilie Bolojan inaugurează începeri de lucrări la un spital din Cluj. Ce transmite

Ilie Bolojan a anunțat semnarea contractului pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj. Premierul interimar a precizat că investiția a depășit valoarea de 3,3 miliarde de lei, iar banii provin din fonduri europene prin Programul Sănătate.

Sursa foto: Facebook

„Astăzi s-a semnat, după mulți ani de întârzieri, contractul pentru execuția lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență Cluj, un proiect major de infrastructură medicală pentru regiunea de Nord-Vest și pentru România,” a transmis acesta pe Facebook.

Infrastructură completă

Premierul interimar a precizat că unitatea reprezintă o investiție majoră de infrastructură medicală pentru regiunea Nord-Vest și pentru întreaga țară.
„Ca locuitor al regiunii de Nord-Vest, mă bucur că medicii clujeni care și-au dovedit profesionalismul de-a lungul anilor vor avea, în sfârșit, infrastructura și echipamentele medicale pentru tratarea pacienților pe măsura competenței acestora. Noul spital va asigura condiții de tratament la cele mai înalte standarde în beneficiul pacienților din regiune.”

Dotări la standarde înalte

Bolojan a oferit detalii și despre dotările viitoarei clădiri.
„Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi o unitate medicală modernă, cu 849 de paturi, un bloc operator complex, ambulatoriu integrat și centre multidisciplinare care vor permite tratarea eficientă a pacienților. Va include 106 paturi ATI (pentru adulți, copii, neonatologie și pacienți cu arsuri grave), 71 de cabinete ambulatorii, 11 clinici și 22 de săli de operație, organizate astfel încât pacienții să beneficieze de îngrijire rapidă și coordonată între specialități.”

Proiect de miliarde de lei

Acesta a explicat că finanțarea totală a proiectului a depășit 3,3 miliarde de lei și a fost asigurat din fonduri europene prin Programul Sănătate.
„Valoarea totală a proiectului este de peste 3,3 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Sănătate. Lucrările au un termen de execuție de 40 de luni, iar proiectul trebuie finalizat până în decembrie 2029.”

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

O femeie a fost ucisă în urma unui atac rusesc în Ucraina. Rusia raportează la rândul său victime

Guvernatorul regiunii, Oleh Hrihorov, a precizat că atacul a avut loc în cursul nopții. Într-un incident separat, alte trei persoane au fost rănite într-un...

Cupa Mondială 2026: Căpitanul Canadei nu va evolua în meciul cu Bosnia

Fundaşul şi căpitanul Canadei, Alphonso Davies, nu şi-a revenit complet după o accidentare şi nu va juca în primul meci de la Cupa Mondială...

Generația care nu mai crede în economisire. Cum a apărut fenomenul „doomspending”

Inflația, prețurile din ce în ce mai mari la locuințe și incertitudinea economică au alimentat apariția unui nou fenomen la nivel global: „doomspending”.

ULTIMA ORĂ