Academia Română marchează 45 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic

Manifestarea de la Academia Română a reunit astronauți, specialiști și reprezentanți ai comunității internaționale de cercetare și explorare spațială, organizatorii subliniind contribuția României la programele spațiale internaționale.

Unul dintre momentele centrale ale evenimentului organizat la Academia Română a fost lansarea oficială a emisiunii filatelice „Cosmos 2026”, dedicată aniversării primului zbor cosmic românesc.

Manifestările continuă de la ora 16:00 în Aula Magna a Academia de Studii Economice din București, unde Dumitru-Dorin Prunariu și invitații evenimentului vor susține o conferință publică despre implicațiile explorării spațiale și importanța cooperării globale în dezvoltarea tehnologiilor spațiale.

Evenimentele aniversare vor continua vineri la Brașov, unde delegația va participa la întâlniri cu studenți și reprezentanți ai mediului academic la Universitatea Transilvania din Brașov și Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă.

Cu această ocazie, la Academia Forțelor Aeriene va fi inaugurat un amfiteatru care va purta numele lui Dumitru-Dorin Prunariu.

Potrivit organizatorilor, acțiunile urmăresc stimularea interesului tinerilor pentru știință, tehnologie și domeniul aerospațial, prin dialog direct cu specialiști implicați în programe internaționale de explorare cosmică.

Dumitru-Dorin Prunariu este primul și singurul cosmonaut român care a zburat în spațiul cosmic, realizând această performanță pe 14 mai 1981 la bordul navei Soiuz 40.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

REACȚIA ANPC după ce chiar fostul șef s-a țepuit cu un bilet la concertul Metallica

Consumatorii sunt sfătuiți din nou să achiziționeze biletele la diverse evenimente și concerte exclusiv din surse oficiale sau de la distribuitori autorizați, după ce,...

Reacția Oanei Gheorghiu în scandalul mailurilor privind o companie germană: „Nu am solicitat nimănui să contracteze servicii”

Viceprim-ministra Oana Gheorghiu a respins joi, într-o reacție pentru Dig24, acuzațiile că ar fi făcut trafic de influență în favoarea unei companii germane. Ea...

DNA – Doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită / La domiciliul unuia dintre ei au fost găsite sumele de 73.626...

Doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită şi vor fi prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu...

ULTIMA ORĂ