Declarații halucinante ale ministrului Apărării: Nu știu cum îi cheamă pe cei care au negociat programul SAFE

Ministrul Apărării Naționale (MApN), Radu Miruță, a făcut declarații halucinante, joi seară, la Antena 3, cu privire la oamenii din grupul de lucru care au negociat Programul SAFE și au discutat prețurile: „Nu știu cum îi cheamă”! Este vorba de o fotografie din data de 12 noiembrie 2025, de la Palatul Victoria, în care apare inclusiv actualul premier interimar Ilie Bolojan.

FOTO – Captură video: Antena 3

„În poza respectivă, eu vă recunosc că – pe toți oamenii – nu îi știu cum îi cheamă. Vă spun la modul cel mai sincer. Nu îi știu pe toți reprezentanții tuturor ministerelor”, a precizat Radu Miruță, la Antena 3.

Cătălina Porumbel a intervenit, încercând, să îl ajute pe ministru: „Nu vă știti colegii, domnule ministru? Stați că aici îi cunosc și eu, deși nu lucrez cu ei… Deci, sunteți dumneavoastră, șeful Cancelariei Premierului, domnul Jurca (Mihai Jurca-n.r.), titulatura oficială, domnul Bolojan (premierul interimar, Ilie Bolojan-n.r.), domnul Ionuț Moșteanu…”.

„Domnul general Pleșa, de la Direcția Generală de Armament ”, a completat ministrul, despre „domnul în uniformă, cu ochelari”, dar fără să își amintească de celelalte persoane.

„Domnule ministru, ați stat cu ei la masă, ați negociat 6 miliarde de euro, nu puteți să ne spuneți că nu știați cine stă la masă”, a intervenit realizatoarea TV.

„Nu este adevărat ce spuneți dumneavoastră, cu tot respectul de care mă puteți percepe, a încheiat ministrul.

Radu Miruță nu știe nici cine a negociat contractul cu Rheinmetall

În aceeași emisiunea, ministrul a fost întrebat „cine a propus CSAT-ului să dea 5,6 miliarde de euro către Rheinmetall?”, dar nu a oferit un răspuns concret.

„Scriptic, hârtia a plecat de la Cancelaria Prim-Ministrului. A semnat Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Serviciul Român de Informații, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne. (…) Conform Ordonanței 62/2026, entitatea care decide aceste lucruri a plecat de la grupul de lucru de la Cancelaria Prim-Ministrului.

Cătălina Porumbel: „Domnul Mihai Jurca a decis ca România să dea 5,6 miliarde de euro către Rheinmetall?”.

„Procedura de a transmite spre CSAT este sub semnătoarea prim-ministrului. Premierul Bojan a înaintat rezultatul acestui grup de lucru către CSAT. (…) Nu este corect să spun că domnu Jurca a decis… nu neapărat el.

Cătălina Porumbel: „Pe cine să întreb, domnule ministru, cine a negociat prețurile? Recomandați-mi o persoană. Unde mă îndrumați?

Radu Miruță: „Eu vă întreb mult mai direct altceva și mult mai relevant. Arătați-mi o ofertă care este mai avantajoasă decât cele care sunt astăzi. Nu există. De asta e relevant pentru oameni”.

Cătălina Porumbel: „Nu e treaba mea! Treaba mea este să adresez întrebări, iar dumneavoastră nu ați răspuns la această întrebare…”.

Radu Miruță: „Pentru fiecare din prețurile menționate acolo există comparație de oferte la Ministerul Apărării”.

Cătălina Porumbel: „Dumneavoastră ați acceptat orice ofertă trimisă?”

Radu Miruță: „Nu, din ofertele pe care le-am avut pe masă am luat-o pe cea mai avantajoasă”.

Cătălina Porumbel: „O luăm de a capăt…”.

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Călin Georgescu susține că Guvernul României a propus Coreei de Sud să cumpere mai multe proiecte strategice ale țării: „Se știe și de o scrisoare”

Călin Georgescu a susținut joi seară, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că Guvernul României a propus Coreei de Sud să cumpere mai multe proiecte...

Călin Georgescu susține că Guvernul României a propus Coreei de Sud să cumpere mai multe proiecte strategice ale țării: „Se știe și de o scrisoare”

Călin Georgescu a susținut joi seară, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că Guvernul României a propus Coreei de Sud să cumpere mai multe proiecte...

Călin Georgescu susține că Guvernul României a propus Coreei de Sud să cumpere mai multe proiecte strategice ale țării: „Se știe și de o scrisoare”

Călin Georgescu a susținut joi seară, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că Guvernul României a propus Coreei de Sud să cumpere mai multe proiecte...

ULTIMA ORĂ