Procurorii PCAB l-au pus sub măsura preventivă a controlului judiciar pe noul șef al Vămilor, Mihai Savin, numit de Ilie Bolojan, după ce inițial aseară l-au reținut.
Anchetatorii suspectează că Savin și-ar fi pus un consilier să falsifice un ordin de serviciu după ce s-a deplasat cu girofarul, relatează surse judiciare.
Surse judiciare spun că lui Savin i-a fost aplicată măsura controlului judiciar și nu propunerea de arestare preventivă având în vedere proporționalitatea faptelor.
Savin este suspectat de fals și uz de fals pentru tentativa de a „acoperi” o deplasare neautorizată cu girofar.
Și consilierul său dar și o altă persoană au fost de asemenea puși sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Pe 26 ianuarie, premierul Ilie Bolojan l-a numit pe Mihai Savin în funcția de președinte al Autorității Vamale Române (AVR), cu rang de secretar de stat. Mihai Savin l-a înlocuit atunci la conducerea vămii pe Alexandru Bogdan Bălan, care a fost demis de premier.
Înainte de a prelua conducerea instituției, Mihai Savin a ocupat funcția de vicepreședinte al AVR.
Timp de trei ani, Mihai Savin a fost directorul adjunct al Apa Nova București, fiind numit ulterior membru al Consiliului de Administrație al Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă București. Acesta a ocupat, pentru câteva luni, și postul de Director General al Companiei de Termoficare Prahova SA.
MAI MULT MEDIAFAX





