Taximetriștii de la Gara de Nord, luați în vizor de Poliția Locală: „Șefu’, te duc cu 150 de lei”

Acțiunea a avut loc pe parcursul mai multor ore, timp în care echipele de control au verificat fiecare autoturism în parte, cu sprijinul polițiștilor de la Transporturi Feroviare Gara de Nord.

Intervenția vine în contextul unor practici reclamate frecvent de călători, precum refuzul curselor sau solicitarea unor tarife nejustificate. Reprezentanții instituției au ilustrat situațiile întâlnite de cetățeni prin exemple de replici folosite de unii dintre șoferi: „E prea departe, nu merg!”, „Șefu’, te duc cu 150 de lei”, „Te iau, da’ acum s-a stricat aparatul” sau „E prea aproape. Ia tramvaiul sau dai și tu 50 de lei!”.

În urma controalelor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22.000 de lei și au fost reținute patru autorizații taxi.

Cele mai frecvente nereguli constatate au fost:

  • efectuarea cursei fără aparat de taxat;
  • lipsa ecusoanelor și a casetei TAXI;
  • lipsa documentelor obligatorii;
  • fumatul în interiorul autoturismului.

Potrivit Poliției Locale, autorizațiile vor fi redobândite doar după remedierea problemelor și respectarea tuturor cerințelor legale.

Reprezentanții instituției anunță că astfel de acțiuni vor continua, fiind vizate în special zonele aglomerate ale Capitalei, pentru descurajarea practicilor ilegale și îmbunătățirea serviciilor de transport.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cumperi o locuință? Ce trebuie să verifici înainte să semnezi

Achiziția unei locuințe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare pe care o persoană le poate lua de-a lungul vieții. Pentru majoritatea cumpărătorilor,...

Prima reacție a premierului interimar după ce Comisia a dat undă verde pentru a patra cerere de plată din PNRR

Ilie Bolojan a subliniat, la finalul ședinței de Guvern de joi, că suma primită va ajuta la efectuarea plăților pentru proiectele în derulare. „Suntem la...

ULTIMA ORĂ OFICIAL Șeful Vămii, pus de Parchet sub control judiciar. Urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la uz de fals. Reținerea, anunțată anterior de...

Președintele Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, confirmă procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de...

ULTIMA ORĂ