Horia Constantinescu, fostul șef al ANPC, în stenogramele dosarului celor doi procurori din Constanța

Unul dintre cei doi procurori i-ar fi promis lui Constantinescu că-i va urgenta activitățile de urmărire penală în dosarul ce viza mutarea sa la Ialomița.

Unul dintre procurorii din dosar i-ar fi promis lui Constantinescu că îl va pune în legătură cu avocatul său, Alexandru Petru Lisievici Brezeanu, și o va desemna procuroare de caz, Camelia Contoroș, pe care o descrie drept „serioasă, dar înceată”.

Potrivit datelor din dosar, o vi mai târziu, avocatul se prezintă la birou, iar procurorul își îndeplinește promisiunea făcută lui Horia Constantinescu, precizând că a vorbit cu cea de-a doua procuroare, mai sus numită „să urgenteze puțin”, după cum se menționează în procesul verbal de redare a înregistrării audio-video, întocmit organele de cercetare penală.

Potrivit datelor din dosar, avocatul este unul dintre cei trei care aveau rolul „de a negocia modalitatea în care vor fi primite foloasele materiale necuvenite pentru a se emite o soluție favorabilă în dosarele penale instrumentate de către procurorii Gigi-Valentin Ștefan și Niță Teodor”.

Înainte de a ocupa funcția de președinte al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului din Constanța, Constantinescu a fost președinte al ANPC din 2019 până în 2024.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

TAROM anunță tarife speciale de Ziua Familiei

Compania națională aeriană TAROM anunță tarife speciale cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei.

SpaceX se pregăteşte de cea mai mare listare la bursă din istorie. Compania lui Elon Musk vizează debutul pe Nasdaq în iunie (Reuters)

Compania spaţială SpaceX, fondată de Elon Musk, accelerează calendarul listării la bursă şi vizează debutul pe Nasdaq încă din 12 iunie, potrivit unor surse...

SpaceX se pregăteşte de cea mai mare listare la bursă din istorie. Compania lui Elon Musk vizează debutul pe Nasdaq în iunie (Reuters)

Compania spaţială SpaceX, fondată de Elon Musk, accelerează calendarul listării la bursă şi vizează debutul pe Nasdaq încă din 12 iunie, potrivit unor surse...

ULTIMA ORĂ