Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, caută soluţii pentru a regândi şi a resistematiza Bulevardul Magheru. Edilul a anunțat deja prima măsură

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat vineri seară, pe Facebook că a încheiat un contract cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) pentru a organiza un concurs internaţional de soluţii pentru a regândi şi a resistematiza Bulevardul Magheru.

„Bulevardul Magheru este astăzi un simplu culoar de tranzit, zgomotos, cu aer rău, poluat – nu atrage, ci respinge. An de an a tot pierdut poziţii în clasamentul arterelor comerciale din lume. Magheru nu mai este atractiv astăzi. Nu atrage viaţă comercială, nici culturală, nu e plăcut, nu este verde, ci, mai degrabă, ne agresează şi vizual, şi auditiv şi olfactiv”, a scris Ciprian Ciucu.

Edilul a precizat că exemplele din imaginile distribuite pe Facebook sunt doar posibile reorganizări a spaţiului public aferent Bulevardului Magheru: „Soluţiile pot fi altele, dar ele vor fi alese în urma competiţiei de soluţii”.

„Evident, OAR va fundamenta împreună cu noi temele pentru soluţii, vor exista dezbateri publice şi soluţia va fi aleasă de un panel de specialişti format din urbanişti, arhitecţi, peisagişti, etc. Acum, că avem bugetul aprobat şi ne putem apuca să încheiem mai multe astfel de contracte (din păcate… cam la jumătatea anului) vom da drumul la mai multe concursuri de soluţii, pe care le voi anunţa din timp”, a adăugat Ciprian Ciucu.

Primarul Capitalei anunţă că „cel mai important mai important” va fi cel aferent întregii zone a Palatului Regal: „Aici dăm drumul la un PUZ ce va fi făcut tot în baza unui concurs de soluţii. În viziunea mea, Calea Victoriei, în dreptul Palatului, trebuie să fie pietonală, traficul trebuie mutat în subteran, dar soluţiile vor reieşi în urma competiţiei internaţionale”.

FOTO – Facebook.com/ciprian.ciucu

Autorul mai recomandă:

Șoferii din București, exasperați de banda unică dintre Arcul de Triumf și Piața Presei: „Se aglomerează și alte străzi. Nu s-a făcut un studiu de trafic” / Juriștii consultați de Gândul desființează culoarul dedicat STB

Ciucu anunță că se desființează încă o bandă de circulație de pe Calea Victoriei și se reduce viteza legală. De când

Cum încearcă Ciprian Ciucu să scape Bucureștiul de graffiti-uri: Ministerul Culturii, Parlamentul, sistemul de justiție, cu toții au un rol important să dezlege mâinile primarilor

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

EXCLUSIV Castelul Bran – luat de americanul care se ocupă de moștenirea lui Elvis Presley

Omul de afaceri american Joel Weinshanker, figura centrală din spatele administrării moștenirii lui Elvis Presley, are mai multe priorități pentru Castelul Bran, inclusiv să...

Rubio critică NATO, dar laudă România ca fiind „de mare ajutor” în contextul conflictului cu Iranul

Aflat la bordul Air Force One în drum spre vizita istorică în China, secretarul de stat american Marco Rubio a oferit, într-un interviu pentru FoxNews,...

Rubio critică NATO, dar laudă România ca fiind „de mare ajutor” în contextul conflictului cu Iranul

Aflat la bordul Air Force One în drum spre vizita istorică în China, secretarul de stat american Marco Rubio a oferit, într-un interviu pentru FoxNews,...

ULTIMA ORĂ