Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat după ce agenția de rating S&P Global a reconfirmat ratingul suveral al României, dar a avertizat că instabilitatea politică și dificultățile de reducere a deficitului bugetar pot duce la o retrogradare în perioada următoare.
Agenția de evaluare financiară a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-/A-3”, atât pentru datoria pe termen lung, cât și pentru cea pe termen scurt, anunță Ministerul Finanțelor.
Acțiunea de rating a fost una neplanificată, fiind în afara calendarului anunțat la începutul anului, motivul fiind demiterea guvernului Bolojan în urma votului de neîncredere din Parlament.
Nazare: Sunt necesare continuarea ajustării bugetare și atragerea fondurilor UE
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat că reconfirmarea ratingului este un aspect îmbucurător, dar a atras atenția asupra impactului pe care decziile politice îl au asupra încrederii investitorilor față de țara noastră.
„Reconfirmarea ratingului suveran al României într-un context politic incert, desi un aspect îmbucurător, atrage atenția asupra impactului major pe care deciziile politice îl au asupra încrederii investitorilor față de România.
Într-un mediu extern complicat, România a confirmat că poate implementa politici curajoase și eficiente pentru atingerea dezideratului de consolidare fiscală, evoluțiile actuale de pe scena politică fiind urmărite cu atenție atât de agențiile de rating, cât și de investitori, menținerea unui rating recomandat investițiilor fiind o certificare a faptului că România este pe o traiectorie pozitivă, fiind de altfel subliniată execuția bugetară aferentă primului trimestru”.
De asemenea, Alexandru Nazare, a subliniat că România trebuie să fie foarte atentă în ceea ce privește ratingul suveran, care, cu perspectiva negatică din prezent, este vulnerabil.
„Totuși, trebuie să fim foarte atenți, poziția rating-ului fiind una vulnerabilă cu o perspectivă negativă, menținerea traiectoriei de ajustare precum și absorbția fondurilor europene în cadrul PNRR, SAFE si fondurilor de coeziune fiind necesare pentru păstrarea gradului investițional”, a transmis ministrul Finanțelor.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Agenția de rating S&P Global avertizează că ar putea reduce ratingul României dacă impasul guvernamental se prelungește
- Alexandru Nazare avertizează înaintea evaluarilor agenților de rating: „Există îngrijorări din cauza turbulențelor politice”



