Principala asemănare dintre dinți și oase constă în compoziția lor: țesut dur format din minerale, precum calciu, fosfor, fluor și magneziu. La nivel molecular, aceste minerale formează o structură cristalină solidă, ceea ce face ca atât dinții, cât și oasele să fie mult mai dure decât orice alt țesut din organism, potrivit Live Science.
„Sunt țesuturi mineralizate. Dar, sincer, asemănarea se oprește aici”, a declarat a spus dr. Edmond Hewlett, profesor emerit la Facultatea de Stomatologie a Universității UCLA din SUA.
O funcție diferită de cea a oaselor
Unul dintre motivele pentru care dinții nu sunt considerați parte a sistemului osos este faptul că aceștia îndeplinesc o funcție complet diferită de cea a oaselor, a explicat Hewlett. Rolul principal al dinților este de a mărunți alimentele pe măsură ce acestea intră în tractul digestiv, deși sunt importanți și pentru articularea vorbirii. Datorită rolului lor principal, dinții tăi albi sunt considerați parte a sistemului digestiv.
Oasele au roluri diferite. Ele asigură structura și susținerea corpului, creând puncte de atașare pentru sistemul nostru muscular. De asemenea, protejează organele vitale, adăpostind părți cheie ale corpului, precum inima și plămânii. În plus, oasele servesc drept fabrici de producție atât pentru globulele roșii, cât și pentru cele albe, care transportă oxigenul în organism și joacă un rol cheie în sistemul imunitar.
Funcționează împreună, dar sunt separate
Există totuși o mică suprapunere între funcțiile dinților și ale oaselor. Oasele maxilarului ajută la susținerea dinților și sunt importante pentru mestecat, de exemplu.
„Ele funcționează împreună, dar sunt separate”, a spus Hewlett.
Deoarece oasele și dinții au funcții diferite, structura lor este, de asemenea, diferită. Structura exterioară a dinților se numește smalț, un strat subțire de țesut mineralizat. Smalțul este cea mai dură substanță din organism — o proprietate pe care o datorează cristalelor dens aglomerate, formate dintr-un compus de calciu și fosfat.
Sub smalț se află dentina, un tip de țesut mineralizat care este puțin mai moale decât smalțul, dar totuși dur. Dentina constituie cea mai mare parte a structurii unui dinte și conține tuburi minuscule care conțin vase de sânge și terminații nervoase. Miezul dintelui este format dintr-o substanță gelatinoasă numită pulpa, care adăpostește mai multe vase de sânge care furnizează nutrienți dintelui și nervilor care controlează senzațiile din dinte.
Oasele conțin vase de sânge și nervi
Oasele sunt acoperite de un strat exterior foarte subțire și rezistent, numit periost, care conține atât vase de sânge, cât și nervi esențiali pentru creșterea și vindecarea țesutului. Stratul următor este format din țesut osos compact și rezistent. Interiorul osului conține țesut spongios, o substanță asemănătoare unui burete, cu pori minusculi care adăpostesc măduva osoasă, locul în care se formează noile celule sanguine.
Spre deosebire de dinți, oasele sunt străbătute de nervi și vase de sânge atât în interior, cât și în exterior. Astfel, spre deosebire de dinți, oasele sunt un țesut viu, aceasta fiind una dintre cele mai importante diferențe dintre cele două.
Dacă dinții sunt formați, nu mai pot crește și organismul nu-i mai poate repara
Dinții se formează în primii ani de viață dintre celule specializate care creează straturi de smalț și dentină care se întăresc în timp. Odată ce acest proces este finalizat, celulele care formează smalțul mor. De aceea dinții care sunt rupți sau ciobiți, nu cresc la loc.
Deși pulpa din interiorul dintelui este compusă din țesut viu, aceasta nu poate ajuta la regenerarea acestor straturi exterioare de dentină sau smalț.
Scheletul se reînnoiește complet odată la 10 ani
În schimb, oasele sunt structuri dinamice. Ele se remodelează constant. Acestea conțin o rețea de vase de sânge, nervi și celule vii numite osteoblaste și osteoclaste, care construiesc țesut osos nou și, respectiv, descompun țesutul vechi.
Această regenerare constantă face ca oasele să se vindece după o fractură și să se adapteze la schimbările corpului, precum modificările nivelului de stres sau de activitate al unei persoane. De fapt, cea mai mare parte a scheletului unui adult se reînnoiește complet aproximativ o dată la 10 ani.
„Osul este mai degrabă o parte vie a corpului. Dar aveți grijă de dinții voștri — ei nu vor crește la loc”, a declarat ”, a conchis Hewlett.
MAI MULT MEDIAFAX
