Scandal sexual la un liceu din Vaslui. Un profesor a fost plasat sub control judiciar. Ce acuzații i se aduc

Un profesor de la Liceul „Ion Mincu” din Vaslui, care a deținut în trecut și funcția de inspector școlar, a fost reținut pentru 24 de ore și plasat sub control judiciar după ce ar fi agresat sexual o elevă.

Profesorul este acuzat că ar fi atins într-un mod nepotrivit o elevă în vărstă de 15 ani. Potrivit unor informații din anchetă, evenimentul s-ar fi petrecut chiar pe holurile unității școlare. Ulterior, minora a sunat la 112 pentru a cere ajutor, iar la scurt timp după apel, un echipaj de poliție s-a deplasat la liceu pentru a verifica sesizarea.

Profesorul a fost plasat sub control judiciar

Polițiștii au început cercetările chiar la fața locului și au discutat atât cu eleva, cât și cu reprezentanții instituției de învâțământ, dar și cu alte persoane care ar fi putut oferii informații. Profesorul în cauză a fost ridicat de polițiști și dus la audieri. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, timp în care anchetatorii au încercat să stabilească exact circumstanțele în care s-ar fi petrecut presupusa faptă.

„În temeiul dispoziţiilor art. 227 alineat 1, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui de arestare preventivă a inculpatului T.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor. (…) În temeiul dispoziţiilor art. 227 alineat 2 raportat la dispoziţiile articolului 215 Cod de procedură penală, (…) dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul T.P., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor”, se arată în decizia instanţei de la Judecătoria Vaslui.

Ulterior, procurorii au decis plasarea cadrului didactic sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura preventivă a fost dispusă în timp ce cercetările continuă, iar anchetatorii umrează să administreze probe și să audieze martori pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs incidentul. De asemenea, profesorul a fost suspendat de conducerea unității de învățământ imediat după incident.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Xi Jinping l-a avertizat pe Donald Trump în timpul discuțiilor purtate cu ușile închise. Ce i-a spus liderul Chinei

Donald Trump susține că politica Washingtonului față de Taiwan nu s-a schimbat, dar refuză să spună dacă va semna pachetul de armament american în...

Un carnețel cu sprâncene unite și încruntate a atras toată atenția la Târgul Gaudeamus din Oradea. Mesajul surpriză de pe copertă

Un carnețel cu mesajul „#JeSuisBolo” a atras toate privirile la Târgul de Carte Gaudeamus din Oradea. Pe coperta acestuia apare o imagine din Piața...

Nuclearelectrica despre proiectul Reactoarelor Modulare Mici, după criticile lui Bolojan – Doicești: Prezintă un potențial enorm de dezvoltare a industriei nucleare românești

Proiectul Reactoarelor Modulare Mici - Doicești are un potențial enorm de dezvoltare a industriei nucleare românești, a Nuclearelectrica, a lanțului de furnizare, a sistemului...

ULTIMA ORĂ