Delia Velculescu ar fi propunerea lui Nicușor Dan de premier tehnocrat. Cu o experiență de peste două decenii în cadrul Fondul Monetar Internațional (FMI), Velculescu s-a distins prin „rigoare” în gestionarea situațiilor economice dificile. Totuși, aceasta are o imagine controversată pentru rolul jucat în criza Greciei. Dar cine este Delia Velculescu și cum a ajuns să influențeze politicile economice globale?

Profilul profesional al Deliei Velculescu

Delia Velculescu este o economistă română cu carieră la FMI, un tehnocrat cunoscut mai degrabă în cercurile financiare.

S-a format în SUA și are master și doctorat în economie la Johns Hopkins, iar potrivit newsletterului departamentului de economie JHU, lucrează la FMI din perioada de după doctorat; a intrat în Departamentul European al FMI în 2008 și a lucrat pe programe legate de Islanda, Cipru și Grecia.

Delia Velculescu. Foto: Profimedia

A devenit cunoscută mai ales în criza Greciei. În 2015, FMI a anunțat oficial că o echipă condusă de Delia Velculescu a fost la Atena pentru discuții tehnice cu autoritățile elene și instituțiile europene privind programul economic al Greciei. Presa greacă o descria atunci ca veterană a bailout-ului din Cipru și nota că intrase în FMI în 2002.

În Cipru a fost asociată cu privatizări, restructurarea sectorului bancar și rezolvarea creditelor neperformante; presa română scria în 2015 că a avut o poziție fermă în aceste teme. The Guardian o descria drept „serioasă și dedicată”, cu o reputație de „iron lady” în negocierile din Cipru și Grecia.

Mai recent, ea a fost șefa misiunii FMI pentru Africa de Sud.

În România a ajuns în atenție în 2025 pentru că a fost vehiculată pe surse ca posibil premier tehnocrat, dar nu a ajuns premier.

Delia Velculescu. Foto: Profimedia

„Delia Draculescu”

Presa elenă scrie că Delia Velculescu și-a dobândit porecla „Delia Draculescu”, atunci când a condus echipa FMI în Cipru, în 2012. Sursa citată relatează și alte zvonuri apărute în spațiul public, care spun că fostul președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a aruncat un scaun spre ea într-un acces de furie, deși neagă că acest lucru s-ar fi întâmplat vreodată.

Delia Velculescu. Foto: Profimedia

Delia Velculescu, acuzătă că încearca să dezbine Europa

Potrivit unui articol publicat de CNN, un scandal a izbucnit în Grecia în 2016 după publicarea de către WikiLeaks a unor conversații interne dintre oficiali ai Fondului Monetar Internațional. Discuţia i-a implicat pe Iva Petrova şi românca Delia Velculescu, reprezentante ale Fondului în negocierile cu Atena, şi pe Poul Thomsen, directorul Departamentului European al FMI.

Potrivit transcriptului, FMI a vrut să aducă Grecia în pragul unei noi crize, pentru a obliga guvernul elen să ia măsuri dure, precum reducerea pensiilor şi înăsprirea condiţiilor pe piaţa muncii, susține Wikileaks.

Thomsen a atras atenţia că grecii „nici măcar nu se apropie de acceptarea ideilor” instituţiei de creditare. În replică, Velculescu, atunci şefă a misiunii FMI la Atena, supranumită „Doamna de fier” de la Fondul Monetar Internaţional, a subliniat că, „dacă (guvernul grec – n.r.) este supus la suficiente presiuni” ar accepta condiţiile instituţiei. „Dar nu au suficientă motivaţie şi ştiu că CE este dispusă la compromisuri, deci există o problemă”, a adăugat ea.

Potrivit Wikileaks, Velculescu a dezvăluit că FMI se gândeşte dacă să publice raportul actualizat privind Grecia la timp sau să îl amâne. Printr-o amânare, Fondul a urmărit să o convingă pe Angela Merkel, fostul cancelarul german, supusă deja la presiuni din cauza referendumului din Marea Britanie şi a crizei refugiaţilor, să accepte cererile FMI privind restructurarea datoriilor elene.

Delia Velculescu. Foto: Profimedia

Moștenirea obscură a Deliei Velculescu

În 2015, Delia Velculescu a cerut reduceri, noi taxe, privatizări și reforme care, deși vizau stabilizarea finanțelor publice, au aruncat segmente mari ale societății într-o criză prelungită. Disciplina fiscală pe care a reprezentat-o pentru mulți greci a devenit sinonimă cu recesiunea, șomajul și pierderea coeziunii sociale. Acea perioadă a lăsat în urmă, în Grecia, nu doar traume economice, ci și profunde traume politice și sociale. notează presa elenă.

Foto: Profimedia

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Băsescu îl pulverizează pe Bolojan: „Și ei sunt la fel de șobolani, chiar dacă acționează un întrerupător”

Traian Băsescu a avut un mesaj tranșant la adresa liderului PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, duminică seară, la România TV: „Și ei sunt la...

Caz tulburător în Spania: un agent al Gărzii Civile, soția și fiul lor găsiți morți în ocuința de serviciu din Alicante

Victimele sunt un agent al Gărzii Civile, Mariano, în vârstă de 54 de ani, soția sa, Marisol, de 51 de ani, și fiul lor,...

Trei bărbați din Dâmbovița, reținuți după ce au furat doi cai din Argeș. Animalele, înghesuite într-o mașină de transport cabaline

Poliţiştii argeşeni au reţinut trei bărbaţi din judeţul Dâmboviţa, prinşi în flagrant după ce au furat doi cai, de pe un islaz din judeţul...

ULTIMA ORĂ