AUR a anunțat componența delegației care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, în vederea formării noului guvern

Partidul AUR a anunțat duminică, prin intermediul unui comunicat, că – în urma întrunirii Biroului Național de Conducere – afost stabilită delegația care va merge la consultările de luni, 18 mai, de la Palatul Cotroceni, care au loc pentru formarea noului guvern,

Astfel, la discuțiile cu președintele Nicuor Dan vor participa, din partea AUR: George Simion (președinte), Dan Dungaciu (prim-vicepreşedinte) și Petrișor Peiu (liderul senatorilor formațiunii politice). De asemenea, precizează formațiunea politică, la finalul consultărilor va fi acordată o scurtă declarație de presă.

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR

„Ne dorim ca aceste consultări să fie reale, efective și loiale, nu o formalitate juridică. Partidele chemate la consultări trebuie să poată prezenta poziția lor, soluția politică pe care o propun și condițiile în care pot susține sau participa la formarea unui guvern.

AUR este al doilea partid parlamentar și reprezintă voința exprimată prin vot de milioane de români. Președintele este obligat să respecte procedura constituțională, rolul Parlamentului și principiul reprezentării democratice.

Președintele are o marjă de apreciere în desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru, dar această apreciere este manifestată după consultări, nu înaintea lor. Ea trebuie exercitată în funcție de configurația parlamentară, de posibilitatea formării unei majorități și de rezultatul consultărilor prevăzute de art. 103 din Constituție.

În această procedură, Președintele nu acționează ca lider de partid și nici ca adversar politic al unei formațiuni parlamentare. El are obligația de a se comporta ca garant al echilibrului instituțional. Când exclude anticipat un partid parlamentar relevant, înainte de consultările oficiale, Președintele abandonează rolul de mediator și se poziționează ca actor politic partizan.

Președintele trebuie să parcurgă procedura prevăzută de art. 103 din Constituție cu bună-credință instituțională, nu cu soluția deja stabilită și anunțată public înaintea consultărilor. Într-un stat democratic, partidele parlamentare nu pot fi eliminate anticipat dintr-o procedură constituțională printr-o declarație politică a Președintelui.

AUR participă la consultări nu în nume propriu, ci în numele cetățenilor care l-au votat și care sunt reprezentați în Parlament.

Constituția României nu permite ca procedura de desemnare a prim-ministrului să fie transformată într-un instrument de excludere politică prestabilită, iar Președintele nu poate mima consultările, nu poate ignora reprezentarea parlamentară și nu poate reduce votul românilor la o realitate convenabilă doar atunci când confirmă propria sa opțiune politică, fiindcă aici nu vorbim despre persoana fizică Nicușor Dan.

Respectarea Constituției este obligatorie, cu atât mai mult pentru Președintele României în desfășurarea unei proceduri constituționale!”, se arată în comunicatul AUR.

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR

Ordinea în care partidele se vor întâlni cu președintele

Președintele Nicușor Dan a anunțat convocarea viitoarelor consultărilor cu partidele parlamentare în vederea desemnării noului premierului pentru luni, 18 mai, oferind și programul întâlnirilor formale.

„În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Nicușor Dan, va invită la Palatul Cotroceni președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru”, a transmis Administrația Prezidențială.

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Eurovision 2026: Prima reacție a Alexandrei Căpitănescu după votul controversat al juriului din Republica Moldova

România a obținut doar trei puncte din partea juriului din Republica Moldova la Eurovision, în timp ce publicul de peste Prut a oferit maximum...

Partidele au anunțat delegațiile care participă la consultările de la Cotroceni

Nicușor Dan are consultări politice cu partidele parlamentare, pe parcursul întregii zile de luni, la Cotroceni. Până la acest moment, doar PNL, UDMR și...

Cum i-a strecurat Guvernul puțină inflație guvernatorului BNR, prin creșterea chiriilor

Guvernul a actualizat la începutul lunii aprilie tariful chiriilor de stat pentru prima dată din 2007, iar efectul s-a simțit imediat în toată piața:...

ULTIMA ORĂ