Acesta a precizat că, în mare parte, afirmația este una falsă, din perspectiva sa, afirmând că este vorba despre „o iluzie a autosuficienței unei economii”.
„Știți, acea iluzie pe care o mai au unii oameni și astăzi, a autosuficienței unei economii, că vorbim de cea românească sau atunci de comunitatea statelor care erau sub umbrela URSS, este o iluzie. Mai ales, astăzi avem nevoie de o economie integrată într-o economie europeană și globală”, a declarat Darău.
Acesta a afirmat că a purtat o discuție cu cineva care a lucrat în domeniul industriei în acea perioadă, iar persoana respectivă i-a spus:
„«Știi, comuniștii erau foarte inteligenți, că mutau dintr-o parte în alta componente, echipamente și cumva construiau un camion sau altceva în 17 locuri din țară ca să dea de lucru la toată lumea»”, își amintește Darău.
„Prima mea întrebare a mea, venind din mediul privat a fost: „«Bine, dar era competitiv ca preț? Adică toată această mișcare de materie și de oameni ținea ca preț pentru export față de cei care făceau optim?» Acolo nu a mai existat răspuns”, a declarat Darău.
Ministrul a precizat că el nu consideră că România a avut o industrie competitivă în comunism.
„Nu am avut o industrie competitivă și de aceea, pe lângă niște fenomene de devalizare, și de aceea a căzut industria imediat după anii 90, pentru că a fost momentul adevărului. Industria românească, cumva singură și dezvelită în fața competiției globale, a sucombat imediat.
Și de aceea combat astăzi și pe industria de apărare și pe alte industrie această abordare etatistă și autosuficientă și, aș spune, ultrasuveranistă. E o iluzie și o minciună că putem să producem totul în România doar pentru noi și eventual să fim competitivi în fața altora”, a declarat Darău.
MAI MULT MEDIAFAX





