“Oamenii veneau ca la piaţă, să-şi aleagă copiii. Cei mai frumoşi şi bucălaţi erau luaţi în braţe şi li se schimba viaţa”. Povestea lui Andrei, infectat cu HIV în spital, în anii 90 şi abandonat. Când a aflat de boală şi ce spune despre discriminare

Andrei, din Cluj-Napoca, adult în vârstă de 31 de ani acum, este unul dintre copiii care au făcut parte din ceea ce medicii au numit în anii 90 “cohorta”, un accident epidemiologic unic în lume. Este vorba despre o generaţie întreagă de copii care, spre sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90 s-au infectat cu HIV în spitale. În acea perioadă, sângele destinat transfuziilor nu era testat pentru HIV, iar în spitale nu exista instrumentar de unică folosinţă. Despre această afecţiune se ştia puţin, iar lipsa tratamentelor de specialitate, la început, a dus la moartea multora dintre copiii infectaţi atunci. 13.000 de copii au fost infectaţi cu HIV în spitalele din România, între 1988 şi 1992. În jur de jumătate dintre dintre ei au răzbit până astăzi şi au reuşit să-şi croiască un destin, dincolo de boală.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Xabi Alonso, noul antrenor al lui Chelsea de la 1 iulie. Spaniolul a semnat un contract pe 4 ani

Xabi Alonso va deveni noul antrenor al lui Chelsea, a anunţat duminică clubul din Premier League, după ce spaniolul a semnat un contract pe...

Xabi Alonso, noul antrenor al lui Chelsea de la 1 iulie. Spaniolul a semnat un contract pe 4 ani

Xabi Alonso va deveni noul antrenor al lui Chelsea, a anunţat duminică clubul din Premier League, după ce spaniolul a semnat un contract pe...

Focarul „extraordinar” de Ebola din Congo şi Uganda, declarat „urgenţă de interes internaţional” de OMS

Organizația Mondială a Sănătății a declarat duminică că focarul de Ebola din Republica Democratică Congo și Uganda constituie o „urgență de sănătate publică de...

ULTIMA ORĂ