Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu. Primele declarații ale uneia dintre jurate: „Asta m-a speriat cel mai mult”

În finala Eurovision de sâmbătă seară, juriul Republicii Moldova a acordat reprezentantei României, Alexandra Căpitănescu, trei puncte, în timp ce publicul din Republica Moldova a oferit României punctajul maxim, 12 puncte.

Votul a provocat numeroase reacții, atât în România, cât și în Republica Moldova.

Potrivit fișei de vot, cei șapte membri ai juriului din Republica Moldova au avut evaluări foarte diferite pentru prestația Alexandrei Căpitănescu.

Doi jurați au plasat România pe locurile 15 și 16 din 24, în timp ce alți doi au clasat-o pe locurile 3 și 4. După cumularea voturilor, România a ajuns pe locul 8 în clasamentul juriului moldovean, iar primele trei poziții au revenit Poloniei, Israelului și Greciei.

Primele declarații ale uneia dintre jurate: „Asta m-a speriat cel mai mult”

Într-o postare pe Facebook, Viktoria Cușnir a spus că este „juratul cu numărul 6” și a explicat că fiecare membru al juriului a decis separat.

„A fost prima și ultima dată când am acceptat să fac parte din juriul internațional. Diferența de vot a juriului și a publicului a fost la mai multe țări. Pentru că juriul e invitat să voteze criterii clare: piesa, voce, show, prestație generală”, a scris Viktoria Cușnir.

Ea a afirmat că finala din acest an a avut concurență puternică la fiecare capitol și a criticat presiunea pusă pe membrii juriului de a vota pe criterii de vecinătate.

„Fiecare jurat a decis separat. Cel mai înțelept ar fi ca acest juriu să fie eliminat complet, dacă tot e îndemnat să voteze pe criterii de vecinătate”, a transmis membra juriului.

Viktoria Cușnir a respins acuzațiile potrivit cărora votul său ar fi fost unul îndreptat împotriva României.

„Nu consider votul meu expresia românofobiei. Am dedicat tare multe emisiuni oamenilor de cultură și culturii românești. Înțeleg că nu mă face asta mai dragă, dar în mod categoric nu vreau să se admită măcar gândul că aș purta ură și dispreț României. Din toate blestemele și injuriile pe care mi le-ați trimis public sau privat, asta m-a speriat cel mai mult”, a scris ea.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Informații din culisele negocierilor de la Cotroceni. Consilierii prezidențiali s-au băgat peste Nicușor Dan. Au insistat pe ideea unui guvern tehnocrat. Ce au răspuns PSD și AURInformații din culisele...

În timpul negocierilor de luni de la Cotroceni pentru formarea unui nou executiv, consilierii prezidențiali au insistat pe ideea unui guvern tehnocrat, mai mult...

Rovinieta 2026. Cât va costa rovinieta de la 1 iulie 2026. Noile tarife în funcție de norma EURO

Rovinieta 2026. Cât va costa rovinieta de la 1 iulie 2026. Noile tarife în funcție de norma EURO. Rovinieta 2026. Cât va costa rovinieta de...

Clasamentul ATP: Jannik Sinner şi-a mărit avansul în fruntea ierarhiei mondiale. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat

Italianul Jannik Sinner se menţine pe primul loc în clasamentul ATP, dat publicităţii luni. El are 14.700 de puncte, după ce duminică s-a impus...

ULTIMA ORĂ