Banca Națională a României (BNR) a anunțat, luni, că datoria externă totală a României a crescut cu 3,062 miliarde de euro, în primul trimestru din 2026, ajungând la 231,5 miliarde de euro.
FOTO – Caracter ilustrativ
Conform datelor publicate de BNR, în perioada ianuarie-martie 2026, datoria externă totală a urcat la 231,525 miliarde de euro, pe fondul majorării atât a datoriei pe termen lung, cât și a celei pe termen scurt
Datoria externă pe termen lung depășește 182 de miliarde de euro
Potrivit sursei citate, datoria externă pe termen lung a ajuns la 182,847 miliarde de euro la 31 martie 2026, reprezentând 79% din totalul datoriei externe, ceea ce reprezintă un nvel în creștere cu 1,4% față de finalul anului 2025.
În aceste timp, datoria externă pe termen scurt a ajuns la 48,678 miliarde de euro, echivalentul a 21% din totalul datoriei externe, înregistrând un avans de 1,1% comparativ cu 31 decembrie 2025.
Deficitul de cont curent s-a redus
De asemenea, BNR mai arată că deficitul de cont curent al balanței de plăți s-a redus în primele trei luni ale anului. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2026, deficitul de cont curent a fost de 5,338 miliarde de euro, comparativ cu 6,153 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut.
Reducerea deficitului a fost influențată în principal de diminuarea deficitului balanței bunurilor cu 977 milioane de euro. În schimb, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 334 milioane de euro, iar balanța veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 305 milioane de euro.
Balanța veniturilor secundare a avut o contribuție pozitivă de 477 milioane de euro, potrivit datelor BNR.
Investițiile străine directe au scăzut semnificativ
Totodată, datele publicate de Banca Națională arată și o scădere puternică a investițiilor directe ale nerezidenților în România. În primul trimestru din 2026, investițiile străine directe au însumat 1,13 miliarde de euro, față de 1,635 miliarde de euro în perioada similară din 2025.
Participațiile la capital, inclusiv profitul reinvestit estimat, au totalizat 1,461 miliarde de euro, în timp ce creditele intragrup au avut o valoare netă negativă de 331 milioane de euro.
Autorul mai rcomandă:
Industria începe anul în picaj. INS: Cifra de afaceri din industrie a scăzut în ianuarie 2026 cu 16%
MAI MULT GANDUL.RO





