Autoritățile portuare ucrainene au declarat că drone rusești au lovit, luni, două nave în Marea Neagră care se apropiau de porturile din regiunea Odesa, printre care și un cargou deținut de o companie chineză, relatează France 24. E vorba de două nave civile, una sub pavilionul Insulelor Marshall și alta sub pavilionul Guineei-Bissau, ambele fiind în drum spre porturi din regiune.
Mai exact, marina ucraineană a raportat un atac asupra navei Ksl Deyang, pe care a descris-o ca fiind o navă de marfă deținută de chinezi, navigată de un echipaj chinez. Ucrainenii au postat și o fotografie a navei pe care apare numele acesteia, cu una dintre părțile laterale parțial carbonizată.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat, ulterior, pe X că o dronă rusă a lovit o navă aparținând Chinei.
„Au avut loc atacuri cu drone în Odesa, iar una dintre drone a lovit o navă aparținând Chinei. Rușii nu puteau să nu știe ce fel de navă se afla pe mare”, a spus el.
Autoritățile ucrainene au afirmat că Rusia a atacat în timpul nopții, cu ajutorul dronelor, portul ucrainean Odesa, situat pe malul Mării Negre.
O sursă a declarat pentru Reuters că nava „Deyang” nu transporta marfă în momentul atacului, care a avut loc luni dimineața, fiind în drum spre portul Pivdennyi din regiunea Odesa, Ucraina, pentru a încărca concentrat de minereu de fier.
Nava nu a suferit avarii semnificative, nu au existat victime, iar incendiul provocat de lovitură a fost stins de echipaj, a adăugat sursa.
Atacuri în mai multe regiuni ale Ucrainei
Peste 30 de persoane au fost rănite luni dimineață, după ce Rusia a lansat peste noapte sute de drone și aproape douăzeci de rachete asupra Ucrainei, au declarat oficialii ucraineni.
Rusia a vizat orașul industrial Dnipro, situat la sud de capitală, iar primarul a publicat pe rețelele de socializare imagini care arată clădiri rezidențiale avariate, cu ferestre sparte.
„Au fost rănite 26 de persoane. Inamicul a atacat șase raioane din regiune cu rachete, drone, artilerie și bombe aeriene”, a declarat Oleksandr Ganzha, șeful regiunii.
Forțele aeriene ucrainene au anunțat că au doborât majoritatea celor 546 de drone lansate de forțele ruse, însă numai patru din cele 22 de rachete.
Președintele a subliniat că Rusia continuă să folosească rachete balistice pentru a ataca populația civilă.
„Rusia se bazează pe rachete balistice pentru a ataca oameni și de aceea noi, în Europa, trebuie să facem tot posibilul pentru a exista o protecție fiabilă împotriva acestui lucru. Europa trebuie să aibă propriile sisteme antibalistice și să fie autosuficientă împotriva acestor amenințări”, a spus el.
Zelenski a subliniat încă o dată necesitatea consolidării urgente a apărării aeriene a Ucrainei.
„Repetăm încă o dată: avem nevoie chiar acum de propriile sisteme antibalistice și de consolidarea apărării aeriene ucrainene. Această săptămână este dedicată colaborării cu partenerii pentru a consolida protecția de vieți omenești. Mulțumim tuturor celor care lucrează deja la acest lucru împreună cu Ucraina”, a adăugat șeful statului ucrainean.
Atacul asupra navei Chineze vine cu puțin timp înainte de o vizită controversată a lui Vladimir Putin la Beijing. Președintele rus se va întâlni cu președintele Chinei, Xi Jinping, la Beijing, în perioada 19-20 mai, au anunțat Beijingul și Moscova.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO





