Atac armat în sudul Spaniei. Un tânăr în vârstă de 25 de ani și-a ucis părinții. 4 persoane, printre care și doi copii, rănite

Atac armat în sudul Spaniei. Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost arestat, pentru că și-a ucis părinții și a rănit alte patru persoane, relatează BBC. Autoritățile spaniole au precizat că incidentul a fost semnalat luni, la ora 23:00, ora locală, în micul oraș El Ejido, situat în apropierea orașului Almería.

Alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite grav și au fost transportate la spital. Autoritățile spaniole nu au făcut publice încă identitățile suspectului și ale victimelor.

Conform Antena 3 Noticias, atacatorul și-ar fi ucis părinții, care au fost găsiți într-un autovehicul, iar unul dintre răniți este un bebeluș de șapte luni, care ar fi, se pare, fiul atacatorului și care a fost internat în stare critică. Celălalt minor rănit ar fi o fetiță de 2 ani. Au mai fost răniți o femeie și un bărbat de aproximativ 60 de ani.

În zonă s-au deplasat mai mulți agenți ai Gărzii Civile, printre care membri ai Grupului de Intervenție Rapidă (GAR), precum și diverse echipe medicale pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor rănite prin împușcare. Agenții au găsit pe o stradă un autoturism cu urme de gloanțe, iar în interiorul acestuia, deja decedați, un cuplu căsătorit, părinții presupusului autor al împușcăturilor.

Potrivit Europa Press, suspectul a fugit de la locul faptei, însă, la scurt timp, s-a predat autorităților la o secție de poliție locală.

Guardia Civil a declarat că anchetează atacul și încearcă să stabilească un posibil motiv al împușcăturilor.

Atacurile armate în masă sunt relativ rare în Spania – potrivit Project Insight, care monitorizează infracțiunile comise cu arme de foc în Europa, între anii 2000 și 2023 au fost înregistrate patru astfel de incidente.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Pe cine ajută scandalul de la Eurovision. Expert din Moldova: „Este exploatat de mai multe forțe politice”

Clasarea României pe locul trei la Eurovision a adus un val de unitate națională uriaș pe ambele maluri ale Prutului, dar bucuria a fost...

PNL cere PSD să nu se mai „ascundă” în spatele ideii de tehnocrat și să propună un premier din partid: „Să-și asume criza politică”

Liberalii pun presiune pe social-democrați, cărora le cer să își asume criza politică și să înainteze o propunere pentru funcția de prim-ministru, din rândurile...

Un vas funerar neobișnuit, descoperit în Laos. Au fost găsite rămășite umane vechi de 1200 de ani

Arheologii au excavat în Laos un „vas funerar” neobişnuit, folosit pentru a colecta rămăşiţele mai multor generaţii de oameni în urmă cu 1.200 de...

ULTIMA ORĂ