Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a explicat că nimeni nu poate să ignore AUR, un partid care are peste 40% în sondaje. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Dan Dungaciu: „INSCOP poate e bănuit de multe lucruri, dar nu că e simpatic în raport cu noi. Deci când noi avem 40% n-am pierdut nimic în toată această poveste, ne-am menținut la o cotă. Chiar am crescut oarecum în termeni, relativi cel puțin.”
Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a explicat că nimeni nu poate să ignore AUR, un partid care are peste 40% în sondaje. Acesta spune că cei care critică AUR ar trebui să aibă o minimă decență. Analistul subliniază că INSCOP nu este părtinitor.
MAI MULT GANDUL.RO„Narativa asta este politic, nu face cinste nici la nivelul discursului, nu spun academic, nici măcar discursului politic. Nu face cinste unei instituții, inclusiv instituția Președinției României, pentru că jocul ăsta, semantica asta este ieftină. Și nu am vrea… Sigur că în principiu, când spui că a coborât nivelul societății românești, nivelul ăsta coborât se vede în toate instituțiile. Că nu sunt unele care au rămas geniale și altele care sunt bătute în cap. Deci nu ne așteptăm că instituția prezidențială, ea însăși ar fi scăpat de acest val de, hai să zic așa, scădere de nivel. Dar totuși e un anumit nivel și nu ne jucăm, ne certăm precum copiii de la școală. Sau dacă în fața blocului să ne punem piedică și etichete. Asta nu face o instituție serioasă. Și asta am vrut să clarificăm. Noi suntem un partid care are 20%. Suntem al 2-lea partid din Parlament, iar în sondaje tocmai apăruse… INSCOP poate e bănuit de multe lucruri, dar nu că e simpatic în raport cu noi. Deci când noi avem 40% n-am pierdut nimic în toată această poveste, ne-am menținut la o cotă. Chiar am crescut oarecum în termeni, relativi cel puțin. Nu poți să tratezi totuși un partid care reprezintă jumătate din electorat român. 20% am zis aproximativ, dar acuma vreo 40 în sondaje. Deci, din punctul ăsta de vedere, măcar un pic de, hai să zic așa, minimă politețe, ca să nu zic decență. Asta am vrut să transmitem. Eu cred că mesajele astea au fost bine înțelese, chiar dacă n-am primit neapărat de fiecare dată răspunsuri clarificatoare.”, a declarat analistul.





