Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la jumătatea lunii iunie pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR

Liderul UDMR a afirmat că estimările inițiale privind formarea Executivului până la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie nu mai sunt realiste.

„Eu inițial credeam că putem să avem în ultima săptămână din mai, prima săptămână din iunie, dar nu cred că vom avea această posibilitate”, a spus Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, un nou guvern trebuie instalat cel târziu până în 10-15 iunie, pentru ca Parlamentul să poată organiza o sesiune extraordinară și să adopte actele normative necesare.

„Trebuie să avem până la jumătatea lunii iunie, ca să existe timp de două săptămâni sau trei săptămâni cu o sesiune extraordinară, să trecem acele proiecte care sunt necesare pentru a atinge jaloanele din PNRR”, a declarat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a subliniat că prioritatea actuală trebuie să fie adoptarea măsurilor necesare pentru accesarea fondurilor europene.

„După aceea putem să ne apucăm și să ne certăm din nou. Primul lucru este să faci treabă”, a afirmat acesta.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Demi Moore, o nouă apariţie îndrăzneaţă pe covorul roşu de la Cannes. GALERIE FOTO

Demi Moore continuă să atragă toate privirile la Festivalul de Film de la Cannes 2026, de această dată cu o apariţie spectaculoasă şi neaşteptată,...

Demi Moore, o nouă apariţie îndrăzneaţă pe covorul roşu de la Cannes. GALERIE FOTO

Demi Moore continuă să atragă toate privirile la Festivalul de Film de la Cannes 2026, de această dată cu o apariţie spectaculoasă şi neaşteptată,...

USR Cluj a depus plângere penală după ce sediul lor a fost vandalizat cu ouă, ketchup și muștar, în urmă cu două săptămâni. „O să vă execut”

USR Cluj a anunțat marți, prin intermediul unui comunicat, că reprezentanții acestei filiale au luat primele măsuri după ce sediul lor a fost vandalizat,...

ULTIMA ORĂ