Oana Țoiu: România, țara NATO cu cele mai multe incidente cu drone de pe flancul estic al NATO / Guvernul cere mai multe resurse europene pentru regiune

România este țara de pe flancul estic al NATO care a înregistrat cele mai multe incidente cu drone care au încălcat spațiul aerian, a declarat luni Oana Țoiu, Ministra de Externe a țării, în cadrul unei conferințe de presă.

„Fiecare încălcare a spațiului aerian este gravă în sine”, a subliniat Țoiu, precizând că România a ridicat problema în discuțiile privind viitoarea strategie de securitate a Uniunii Europene și a cerut o alocare bugetară corespunzătoare în viitorul buget multianual al UE pentru întărirea capabilităților militare și dezvoltarea economică a regiunilor de frontieră.

Statul român nu a negociat cumpărarea Danaidei lui Brâncuși

Întrebată dacă au existat discuții la nivel guvernamental pentru achiziționarea sculpturii „Danaida” a lui Constantin Brâncuși – vândută la licitație pentru un preț record -, Oana Țoiu a confirmat că statul român nu a purtat negocieri în acest sens, cel puțin nu la nivelul Ministerului Afacerilor Externe.

„Ne-am bucurat să vedem această apreciere față de arta lui Brâncuși, o apreciere care are și o cifră de data asta”, a spus ea.

Divizia americană oprită: România cere menținerea prezenței SUA în Europa

Referitor la decizia Pentagonului de a suspenda desfășurarea unei divizii în Polonia – unitate care urma să ajungă prin rotație și în România -, Țoiu nu a confirmat dacă Ministerul Apărării a primit o informare oficială din partea americanilor, dar a reiterat poziția României: menținerea prezenței militare a SUA pe teritoriul european rămâne o prioritate.

„România are discuții atât cu Statele Unite, cât și cu SACEUR și cu ceilalți aliați privind necesitatea creșterii prezenței pe flancul estic”, a spus ea, adăugând că Marea Neagră reprezintă „o miză clară strategică” pentru întreaga Alianță, nu doar pentru România.

Ministrul a precizat că subiectul va fi abordat și la reuniunea miniștrilor de externe NATO, programată pentru 20-21 mai, unde vor fi discutate investițiile comune în industria de apărare și analiza riscurilor. „Este foarte clar că Rusia este în acest moment riscul principal asupra teritoriului NATO”, a concluzionat Țoiu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dezbateri finale în dosarul 10 August. Faptele se prescriu peste câteva luni

Tribunalul Militar Bucureşti a programat pentru miercuri şi joi dezbaterile finale în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei sunt judecaţi pentru...

Ciprian Ciucu explică de ce sunt atât de multe şantiere deschise în Capitală: Proiectele sunt deja foarte întârziate, riscam să pierdem finanţările / Prefer să fiu criticat pentru ce...

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, explică marţi de ce sunt atât de multe şantiere deschise în Capitală, el precizând că proiectele sunt deja foarte întârziate...

Un fost deputat PSD condamnat pentru corupție a făcut scandal în timpul discursului Maiei Sandu din PE. A fost dat afară din plen

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a provocat un incident în Parlamentul European în timp ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, rostea un discurs. El...

ULTIMA ORĂ