Parlamentarii vor să schimbe legea pentru proprietarii de cluburi de noapte. Ce riscă aceştia dacă mai permit accesul minorilor în incintă

15 deputaţi şi senatori de la SOS, POT şi PACE vor o nouă lege care să reglementeze accesul minorilor în localurile de noapte.

Propunerea se află în consultare publică şi are numărul B245/2026 şi este motivată de lipsa unor „mecanisme juridice clare, unitare şi efective.”

„Necesitatea intervenţiei legislative rezultă din insuficienţele cadrului normativ actual, care, deşi consacră la nivel de principiu protecţia minorilor în raport cu mediile cu risc, nu instituie mecanisme juridice clare, unitare şi efective privind controlul accesului acestora în localurile de tip club, discotecă sau bar de noapte. Astfel, dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 272/2004 stabilesc interdicţii de principiu, iar

Legea nr. 61/1991 reglementează obligaţii privind verificarea vârstei în contextul comercializării unor produse interzise minorilor. Cu toate acestea, nu există reglementări explicite care să prevadă obligaţii operaţionale concrete în sarcina operatorilor economici în ceea ce priveşte controlul accesului minorilor în aceste locaţii, precum şi un regim contravenţional distinct pentru nerespectarea acestor obligaţii”,  se arată în textul de lege. 

Potrivit proiectului de lege, modificarea legislativă vizează „localurile publice în care activitatea desfăşurată pentru public, în intervalul orar 22:00 -06:00, constă în organizarea de activităţi de divertisment, precum muzică şi dans, caracteristice cluburilor, discotecilor sau barurilor de noapte, indiferent dacă se servesc sau nu băuturi alcoolice”.

Care sunt atribuţiile operatorului economic

Textul de lege prevede ce atribuţii are proprietarul localului şi care sunt sancţiunile în cazul în care acesta permite accesul unui minor în incintă.

„Accesul şi rămânerea minorilor în localurile prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt interzise în intervalul orar 22:00-06:00.

(2) Operatorul economic are obligația de a refuza accesul minorilor și de a dispune măsurile necesare pentru părăsirea localului de către aceştia până la ora 22:00.

Art. 5: Obligațiile operatorului economic

(1) Operatorul economic are obligația de a verifica vârsta persoanelor care solicită accesul în local, prin solicitarea prezentării unui document de identitate valabil.

(2) În cazul refuzului de prezentare a documentului de identitate, accesul se refuză. (3) Verificarea se realizează exclusiv prin consultarea vizuală a documentului, fără

prelucrarea datelor cu caracter personal.

(4) Operatorul economic are obligația de a organiza controlul accesului și de a instrui personalul în acest scop.

(5) Aplicarea măsurilor prevăzute de prezenta lege se realizează cu respectarea principiului nediscriminării.

(6) Operatorul economic nu răspunde contravențional dacă a acționat cu bună-credință, în baza unui document de identitate aparent valabil.

Art. 6: Informarea publicului

Operatorul economic afişează, la intrarea în local, într-un loc vizibil, interdicţia prevăzută la art. 4.

Art. 7: Dovada conformării

Operatorul economic trebuie să poată face dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de prezenta lege prin proceduri interne şi documente justificative.”

Cine şi ce sancţiuni pot fi aplicate în situaţiile reglementate de respectivul text de lege

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali sunt aceia care pot aplica sancţiunile prezentei legi, pentru mai multe contravenţii explicate după cum urmează.

„a) permiterea accesului sau rămânerii minorilor, cu încălcarea art. 4;

b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) şi (2);

c) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (4) şi (5);

d) nerespectarea obligației prevăzute la art. 6;

e) nerespectarea obligației prevăzute la art. 7.

Art. 10: Sancțiuni

(1) Contravenţiile prevăzute la art. 9 se sancționează după cum urmează:

a) fapta prevăzută la lit. a) – amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

b) fapta prevăzută la lit. b) – amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

c) fapta prevăzută la lit. c) – amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;

d) fapta prevăzută la lit. d) – amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;

e) fapta prevăzută la lit. e) amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei.

(2) În cazul săvârşirii repetate a contravenţiei prevăzute la art. 9 lit. a), în termen de 12 luni, se aplică şi sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de la 10 la 30 de zile.

(3) Sancțiunea complementară se dispune de autoritatea administrației publice locale care a emis autorizația de funcționare.

(4) Pentru fapta prevăzută la art. 9 lit. a) nu se aplică sancțiunea avertismentului.

Art. 11: Regim juridic

Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile privind regimul juridic al contravenţiilor”, se mai arată în proiectul de lege, care a primit, până acum, un singur aviz, şi acela nefavorabil, din partea Consiliului Economic şi Social.

Prezenta lege ar urma să intre în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Scade sub 14 ani vârsta minorilor pentru a răspunde penal? Ministrul Justiției, Radu Marinescu, explică în exclusivitate pentru Gândul care sunt variantele de lucru

Încă o țară interzice accesul minorilor sub 15 ani la rețelele sociale. Platformele, obligate la controale stricte pentru protejarea minorilor

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

NATO analizează o posibilă intervenție în Strâmtoarea Ormuz pentru protejarea navelor comerciale

Alianța Nord-Atlantică analizează scenariul unei posibile intervenții pentru a asigura tranzitul navelor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz, în cazul în care blocajul rutei maritime nu...

Conflictele recente au contribuit la creșterea ALRO. Marian Năstase: „Industria aluminiului a devenit din ce în ce mai importantă”. Planuri pentru un preț mai mic al energiei

Începând cu războiul din Ucraina, s-a produs o schimbare de paradigmă, iar partenerii de dialog au conștientizat importanța în creștere a industriei aluminiului, a...

Superofertă în Iran: Spui ”da” și mori. Căsătorii în masă transmise la postul public, mirii jură să se sacrifice în război

Sute de cupluri de iranieni s-au căsătorit într-o nuntă în masă transmisă în direct de televiziunea publică, tinerii însurăței jurându-și credință nu doar unul...

ULTIMA ORĂ