PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”

Prin intermediul unui comunicat de presă publicat marți PSD „denunță traficul de influență scandalos realizat în biroul premierului demis, Ilie Bolojan, pentru realizarea unei înțelegeri secrete între Guvernul României și un furnizor privat german de echipamente militare, ce vizează fondurile garantate din bani europeni și care sunt disponibile pentru înzestrarea Armatei Române, în cadrul instrumentului financiar Security Action for Europe (SAFE)”.

Social-democrații cer explicații rapide de la șeful interimar al Guvernului.

„Având în vedere că împrumuturile angajate de România prin programul SAFE vor fi rambursate din taxele și impozitele colectate la bugetul de stat, premierul demis, Ilie Bolojan, are obligația legală și politică să explice contribuabililor români cum a fost selectată firma de avocatură care l-a consiliat în acest caz, având în vedere conflictul major de interese în care se afla aceasta, întrucât a lucrat pentru ambele părți aflate în negociere: pe de o parte, a oferit consultanță Guvernului României, iar pe de altă parte, a avut calitatea de reprezentant legal al grupului german în multe alte spețe juridice. Așadar, interesele cui au fost apărate de firma de avocatură selectată în condiții obscure de Cancelaria Prim-ministrului? Ale statului român sau ale furnizorului privat german de echipamente militare?”, scrie în comunicatul PSD.

Acuzații pe bandă rulantă

Totodată, social democrații menționează un posibil conflict de interese.

„Mai mult decât atât, premierul demis, Ilie Bolojan, trebuie să răspundă în fața cetățenilor și a legii pentru breșa de securitate pe care a produs-o prin instalarea fostului deputat și candidat PNL, Cristian Băcanu, în funcția de consilier onorific al viceprim-ministrului demis, Oana Gheorghiu, având în vedere că acesta a fost remunerat de firma de avocatură implicată în negocierile dintre Guvernul României și furnizorul german. Cum au permis vicepremierul demis și premierul demis ca acest personaj, aflat într-un vădit conflict de interese, să aibă acces la informații guvernamentale sensibile care puteau favoriza furnizorul german de armament în negocierile secrete purtate cu statul român?”, mai scrie în documentul PSD.

La final, PSD solicită „intervenția urgentă a tuturor autorităților competente în acest caz, pentru apărarea intereselor statului român și ale contribuabililor români”, având în vedere importanța Programului SAFE.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

PSD îl acuză pe Ilie Bolojan de trafic de influență privind alocarea banilor din programul SAFE

Social-democrații îl acuză pe premier de trafic de influență și susțin că ar fi făcut o înțelegere secretă cu un furnizor privat german de...

Răsturnare de situație. Noul parc din Sectorul 4 nu s-ar mai putea numi Donald Trump. Cetățenii pot vota online noua denumire

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunța, în luna aprilie, că noul parc, pe care îl amenajează PS4 lângă Parcul Tudor Arghezi, va purta numele...

O femeie şi un bărbat, trimişi în judecată pentru înşelăciuni cu măşti şi alte materiale de protecţie, comise în pandemie

O femeie şi un bărbat au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune comisă în pandemie. Au luat peste 2 milioane de euro şi un...

ULTIMA ORĂ