Alertă NATO pe flancul estic: trupe speciale și NAVY SEALs, mobilizate într-un scenariu de război. „Este aproape să devină realitate”

NATO a desfășurat un amplu exercițiu militar pe flancul estic al Alianței, în cadrul căruia au fost simulate primele ore după un atac asupra unui stat aliat. Aproximativ 3.000 de militari din cadrul Forțelor Speciale participă la antrenamente desfășurate de la Marea Baltică până la Marea Mediterană, inclusiv în zona Mării Negre. Printre trupele implicate se află și unitatea de elită americană NAVY SEALs.

MAI MULT DIGI 24

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

La sesizarea parlamentarilor, Consiliul Concurenţei a amendat Lactalis cu aproape 3 milioane de euro, iar retailerii şi furnizorii, cu peste 50 milioane de euro

Viepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Cozma, a ridicat problema costului scăzut al laptelui pe care-l primesc producătorii români, în comparaţie cu preţul produsului la raft,...

ULTIMA ORĂ