Diana Buzoianu: România va avea un catalog digital cu arborii remarcabili, care trebuie protejați

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat un proiect de ordin care prevede normele privind protecția arborilor remarcabili din orașe și sate.

„Protejarea arborilor remarcabili înseamnă protejarea memoriei vii a României. Acum 3 ani de zile, în calitate de deputată, am coinițiat, alături de societatea civilă, legea privind arborii remarcabili. De atunci, până în ziua de azi, aceasta nu a fost aplicată pentru că nu există normele de punere în aplicare. Vom schimba asta. Am pus în transparență proiectul de ordin comun al Ministerului Mediului, Ministerului Agriculturii și Ministerului Dezvoltării”, a declarat Diana Buzoianu, ministra Mediului.

Ea spune că ordinul va fi adoptat după perioada de transparență.

Acesta vizează arbori seculari care au devenit simboluri ale comunităților locale, repere culturale și refugii pentru biodiversitate.

Arborii remarcabili urmează să fie identificați, monitorizați și protejați.

Actul normativ stabilește că orice persoană fizică sau juridică va putea solicita inventarierea unui arbore remarcabil prin transmiterea coordonatelor geografice și a unor fotografii relevante către ocolul silvic sau unitatea administrativ-teritorială competentă.

Catalog național digital

Datele vor fi incluse într-un Catalog național digital, administrat de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, disponibil public online. Acesta va conține informații precum specia, dimensiunile, vârsta estimată, localizarea, caracteristicile morfologice și cultural-istorice, starea fitosanitară și eventualele intervenții aprobate asupra arborelui.

Tăierea arborilor remarcabili va fi permisă doar în situații excepționale, precum uscarea completă a arborelui, doborârea sa din cauze naturale sau existența unui risc real pentru siguranța oamenilor și a bunurilor, în baza unei evaluări tehnice și a unui aviz emis de Garda Forestieră competentă teritorial.

De asemenea, proprietarii privați ai terenurilor pe care se află arbori remarcabili înscriși în Catalog vor putea beneficia de despăgubiri acordate de stat pentru imposibilitatea valorificării materialului lemnos, cu condiția menținerii și protejării arborilor respectivi.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Femeile singure din generația Z devin proprietare de locuințe mai repede decât bărbații din aceeași generație

Acestea au reprezentat 35% din totalul cumpărătorilor de locuințe din generația lor, în timp ce bărbații singuri din Generația Z au reprezentat 18%, potrivit...

Băsescu desființează scenariul unui premier tehnocrat: „Ăla nici nu știe care e adresa partidelor. Vai de mama lui!”

Fostul președinte Traian Băsescu a respins categoric scenariul unui premier tehnocrat ca fiind o variantă care ar putea rezolva actuala criză politică, argumentând că...

Băsescu desființează scenariul unui premier tehnocrat: „Ăla nici nu știe care e adresa partidelor. Vai de mama lui!”

Fostul președinte Traian Băsescu a respins categoric scenariul unui premier tehnocrat ca fiind o variantă care ar putea rezolva actuala criză politică, argumentând că...

ULTIMA ORĂ