Kylie Minogue dezvăluie că a fost diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, în 2021

Artista pop în vârstă de 57 de ani, care în anul 2005 a fost diagnosticată și tratată cu succes pentru cancer de sân, a explicat că de această dată a reușit să treacă prin momentele dificile departe de ochii publicului și ai presei, spre deosebire de prima sa experiență, care a fost extrem de mediatizată.

„Al doilea diagnostic de cancer a fost la începutul anului 2021. Am reușit să țin asta doar pentru mine… Nu ca prima dată. Din fericire, am trecut și peste asta. Din nou. Și totul este bine acum”, a mărturisit Kylie Minogue în documentarul care îi poartă numele (KYLIE).

Succesul piesei „Padam Padam” și lupta din spatele scenei

Minogue a recunoscut că, după finalizarea tratamentului, i-a fost extrem de dificil să găsească momentul potrivit pentru a face anunțul public. Mai ales în perioada în care a cunoscut o explozie de popularitate la nivel mondial datorită single-ului „Padam Padam”, lansat în 2023 și premiat cu Grammy.

„Nu m-am simțit obligată să spun lumii și, de fapt, pur și simplu nu am putut face asta atunci pentru că eram doar o umbră. La un moment dat, nici nu mai voiam să ies din casă. «Padam Padam» mi-a deschis atât de multe uși, dar în interiorul meu știam că acest cancer nu a fost doar o simplă întâmplare în viața mea. Am vrut cu adevărat să spun ce s-a întâmplat pentru a mă putea elibera de această povară. Stăteam la interviuri și la fiecare oportunitate mă gândeam că «acum e momentul», dar am continuat să țin totul pentru mine”, a explicat vedeta australiană.

Mesajul ascuns din melodia „Story”

Artista a dezvăluit, de asemenea, că piesa „Story”, inclusă pe albumul său Tension din 2023, face referire directă la acea perioadă neagră din viața ei.

„Aveam nevoie de ceva care să marcheze acele momente”, a adăugat ea. Privind spre viitor, Kylie Minogue a concluzionat optimist: „Hei, cine știe ce ne așteaptă. Dar, muzica pop mă hrănește… pasiunea mea pentru muzică este mai mare ca niciodată”.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Revenire istorică în finala Conferinței de Est din NBA. Knicks întorc un handicap de 22 de puncte și înving pe Cavaliers în primul meci

După un parcurs fulminant în primele două runde, Knicks au părut complet depășiți timp de 40 de minute. Cu doar 7 minute și 52...

Revenire istorică în finala Conferinței de Est din NBA. Knicks întorc un handicap de 22 de puncte și înving pe Cavaliers în primul meci

După un parcurs fulminant în primele două runde, Knicks au părut complet depășiți timp de 40 de minute. Cu doar 7 minute și 52...

Grave deficienţe în gestionarea deşeurilor, depistate în Sectorul 3 – S-au trimis la tratare doar 0,54% din deşeurile municipale colectate în amestec / Primăria, amendată cu 100.000 de...

Doar 0,54% din deşeurile municipale colectate din Sectorul 3 al Caitalei nu au fost tratate înainte de a fi depuse la groapa de gunoi,...

ULTIMA ORĂ