O persoană a căzut pe șine, în stația de metrou Păcii. Metrorex investighează o posibilă tentativă de sinucidere

Circulația metroului a fost dată peste cap pe Magistrala 3 (M3), miercuri după-amiază, după ce o persoană a căzut pe șine în stația de metrou Păcii, Reprezentanții Metrorex au anunțat că investighează o posibilă tentativă de suicid.

FOTO – Gândul (ARHIVĂ)

„Astăzi, 20.05.2026, în jurul orei 14:45, în stația de metrou Păcii, firul 2, în direcția Preciziei a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulația trenurilor de metrou va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situații. Personalul Metrorex a solicitat intervenția SMURD și celorlalte organe abilitate. Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Călătorii sunt informați prin sistemul de sonorizare din stații și trenuri”, a anunţat, miercuri, Metrorex, prin intermediul unui comunicat.

Deocamdată, nu au fost oferite detalii oficiale despre victimă. Ulterior, în jurul orei 15:46, circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale.

Autorul mai recomandă…

Panică printre călători la metrou. Un vagon s-a umplut de fum

Haos la metrou miercuri dimineață. Un tren a rămas blocat în stație pe Magistrala 2

Cum și-a plănuit moartea la metrou o femeie de 36 de ani din București. Detalii terifiante într-un caz de sinucidere în stația Crângași. „S-a ascuns la întuneric, apoi s-a pus în fața trenului”

Incident cu repetiție la Metrou. O garnitură nouă a lovit o instalație de stingere în stația “Anghel Saligny”. Trenul era în probe pe Magistrala 3. Ce ar fi cauzat impactul și cât de grav a fost

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Armata chineză ar fi antrenat în secret militari ruşi care au fost trimişi pe frontul din Ucraina – surse

Forţele armate chineze au antrenat în secret aproximativ 200 de militari ruşi în China la sfârşitul anului trecut, iar unii dintre aceştia s-au întors...

Reguli noi pentru vânzarea cărnii de porc. Controale neanunțate în supermarketuri

Noi reglementări privind etichetarea și comercializarea cărnii de porc în marile lanțuri comerciale sunt acum analizate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.

Investiție majoră la mall-ul Sun Plaza. Club-deal de la OTP Bank și ING Bank România de 100 de milioane de euro

CPI Property Group (CPIPG) anunță că subsidiara sa, CPI Europe AG, a încheiat cu succes o nouă finanțare de 100 de milioane de euro...

ULTIMA ORĂ