Patru persoane și trei firme, cercetate în cazul exploziei blocului din Rahova

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, urmărirea penală se efectuează în prezent față de patru persoane fizice, din care trei sub măsura preventivă a controlului judiciar, precum și față de trei persoane juridice, din care una sub măsura preventivă a interzicerii desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea.

Procurorii anunță că, printre activitățile efectuate, au fost dispuse și se află în derulare mai multe expertize, printre care una criminalistică privind stabilirea mecanismului de producere și desfășurare a exploziei, a cauzelor care au determinat deflagrația, a naturii materialului explozibil și a factorilor favorizanți, cu termen de finalizare 1 august 2026.

De asemenea, este în derulare o expertiză tehnică judiciară în domeniul electroenergetic privind verificarea conformității rețelei electrice din zona afectată, stabilirea existenței unui eventual defect electric și evaluarea contribuției acestuia la afectarea conductei de gaz și la producerea exploziei, cu termen de finalizare 1 iunie 2026.

Totodată, o expertiză tehnică judiciară în domeniul gazelor privind identificarea sursei scurgerii și acumulării de gaze, verificarea conformității instalațiilor și stabilirea rolului acestora în producerea exploziei are ca termen de finalizare data de 1 august 2026.

Parchetul arată că, până acum, au formulat pretenții civile, pentru prejudiciile materiale sau morale suferite, 176 de persoane fizice sau juridice, 167 dintre acestea fiind audiate în calitate de persoane vătămate ori părți civile.

Procurorii spun că s-a dispus desemnarea a patru reprezentanți comuni, avocați din oficiu, pentru un număr de 172 de persoane vătămate sau părți civile, prin care acestea din urmă își pot exercita drepturile procesuale.

Sechestru pe 21 de imobile și 4 autoturisme

În cauză, au fost introduse, în calitate de părți responsabile civilmente, două persoane juridice, în scopul reparării prejudiciului în întregime, în solidar cu inculpații persoane fizice, în măsura în care aceștia din urmă vor fi găsiți vinovați.

De asemenea, în vederea garantării reparării pagubei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor fizice și juridice cercetate, până la concurența sumelor de 53.427.296 euro și 10.476.212,69 lei. Au fost indisponibilizate 21 imobile și 4 autoturisme.

Procurorii anunță că activitățile de urmărire penală continuă cu administrarea probatoriului necesar pentru lămurirea completă a cauzei, identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiunile cercetate și pentru stabilirea răspunderii penale a acestora.

O explozie puternică s-a produs în data de 17 octombrie 2025 într-un bloc din Capitală de pe strada Petre Ispirescu, lângă Liceul Dimitrie Bolintineanu, de pe Calea Rahovei din Sectorul 5 al Capitalei.

În urma evenimentului, trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 15 au fost rănite.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Reguli noi pentru vânzarea cărnii de porc. Controale neanunțate în supermarketuri

Noi reglementări privind etichetarea și comercializarea cărnii de porc în marile lanțuri comerciale sunt acum analizate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.

Investiție majoră la mall-ul Sun Plaza. Club-deal de la OTP Bank și ING Bank România de 100 de milioane de euro

CPI Property Group (CPIPG) anunță că subsidiara sa, CPI Europe AG, a încheiat cu succes o nouă finanțare de 100 de milioane de euro...

Restricții de trafic pe Autostrada A0 pentru lucrări la carosabil

Începând de joi, 21 mai 2026, vor fi instituite restricții de trafic pe Autostrada A0, în zona pasajului de la kilometrul 70+500, unde vor...

ULTIMA ORĂ