Șeful NATO, despre drona doborâtă de avionul F-16 românesc în Estonia: Puteți fi mândri de acest lucru

„Chiar ieri, ca parte a misiunii NATO de poliție aeriană în zona Baltică, avioane F-16 românești au doborât o dronă deasupra Estoniei. Aceasta era o dronă ucraineană, însă nu s-ar fi aflat acolo dacă nu ar fi existat agresiunea Rusiei. Esențial este că apărarea aeriană a NATO a fost din nou eficientă și vom continua să ne îmbunătățim capacitatea de a face față oricărei amenințări la adresa teritoriului nostru sau a oamenilor noștri”, a afirmat șeful NATO, potrivit unei postări Romania at NATO de pe X.

Rutte a afirmat că „exact pentru astfel de situații ne pregătim”.

„Cred că puteți fi mândri de acest lucru”

„Au fost avioane F-16 românești cele care au reușit, în esență, să doboare o dronă în spațiul aerian estonian, ca parte a acestei misiuni de poliție aeriană din zona Baltică desfășurată din Lituania. Cred că puteți fi mândri de acest lucru. (…) Am fost săptămâna trecută la București, unde am avut o întâlnire cu cei doi președinți ai României și Poloniei. Iar a doua zi a avut loc reuniunea B9 cu țările nordice”, a mai spus șeful NATO.

Unul dintre subiectele „de pe agendă” menționate de Rutte este cum pot deveni „din ce în ce mai buni în contracararea dronelor. Acesta este unul dintre motivele pentru care avem inițiativa «Eastern Ascent». Este unul dintre motivele pentru care «Eastern Ascent» se întinde de la nordul îndepărtat până la Marea Neagră, acoperind întreg flancul estic, pentru a deveni mai eficienți, învățând din Ucraina în ceea ce privește tehnologia dronelor și tehnologia de contracarare a dronelor.

„Am fost în România săptămâna trecută, la București. Am văzut acolo, pe aeroport, tancurile de alimentare în aer, avioanele cisternă americane și o prezență foarte mare. Dar acest lucru se întâmplă peste tot în Europa, inclusiv în marile state, dar și în multe țări mai mici, inclusiv România și Bulgaria, precum și Croația și Macedonia de Nord, multe dintre ele contribuind și respectându-și angajamentele”, a conchis șeful NATO.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Reguli noi pentru vânzarea cărnii de porc. Controale neanunțate în supermarketuri

Noi reglementări privind etichetarea și comercializarea cărnii de porc în marile lanțuri comerciale sunt acum analizate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.

Investiție majoră la mall-ul Sun Plaza. Club-deal de la OTP Bank și ING Bank România de 100 de milioane de euro

CPI Property Group (CPIPG) anunță că subsidiara sa, CPI Europe AG, a încheiat cu succes o nouă finanțare de 100 de milioane de euro...

Restricții de trafic pe Autostrada A0 pentru lucrări la carosabil

Începând de joi, 21 mai 2026, vor fi instituite restricții de trafic pe Autostrada A0, în zona pasajului de la kilometrul 70+500, unde vor...

ULTIMA ORĂ