Tragedia de la Crans Montana: Al 14-lea suspect în anchetă a fost pus sub acuzare

Funcționarul municipal a fost informat oficial despre schimbarea statutului său din martor în suspect în cursul zilei de marți, în timp ce era audiat de autorități. Anunțul a fost făcut miercuri de Parchetul cantonului Valais, potrivit AFP

Astfel, după schimbarea statutului, numărul inculpaților din cadrul cercetărilor privind tragedia a crescut la 14. Printre persoanele anchetate se află actuali și foști decidenți locali, dar și funcționari ai administrației. 

Principalul suspect din dosar este Jacques Moretti coproprietarul clubului „Le Constellation”, împreună cu soția sa, Jessica. 

Acesta urmează să fie audiat din nou la începutul lunii iunie, după ce precedenta audiere, programată pentru 7 aprilie a fost amânată din cauza „stării sale depresive”, confirmată în urma depunerii unor certificate medicale de către avocații săi. 

Incendiul s-a produs în noapte de Revelion după ce artificiile de pe sticlele de șampanie au aprins spuma de izolare fonică de pe tavanul clubului.  

În urma tragediei 41 de persoane și-au pierdut viața, dintre care 23 de cetățeni elvețieni, opt cetățeni francezi, șase cetățeni italieni, dar și câte un cetățean belgian, portughez, român și turc.  

În plus, 115 persoane au fost rănite printre care se numără 67 de cetățeni elvețieni, 21 francezi, 10 italieni și patru sârbi.  

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Este USR o creație a Securității? Marius Oprea: Cioloș, unul dintre fondatori, a supravegheat casa Doinei Cornea

Invitat al jurnalistului Ionuț Cristache în ediția de joi a emisiunii Ai Aflat!, istoricul Marius Oprea a explicat de ce consideră, după ce a...

Siegfried Mureșan: Anularea reformelor lui Bolojan va duce la pierderea banilor din PNRR

Potrivit lui Mureșan, pentru a primi cele 8,4 miliarde de euro rămase din PNRR, este esențial ca Guvernul României să continue implementarea reformelor încă...

Fostul președinte cubanez Raul Castro a fost pus sub acuzare în SUA. Care sunt acuzațiile

Fostul președinte cubanez Raul Castro a fost pus sub acuzare în Statele Unite, a anunțat miercuri un oficial de rang înalt din administrația Trump, o...

ULTIMA ORĂ