Economia României va stagna în 2026, potrivit Comisiei Europene. Care sunt cauzele

Economia României va stagna în anul 2026, potrivit Comisiei Europene. După un avans modest al PIB, estimat la 0,7% în 2025, ritmul de creștere economică ar urma să se oprească aproape complet în 2026. O revenire mai consistentă este anticipată abia în 2027, când PIB ar putea să ajungă la 2,3%.

Oficialii europeni atrag atenția că ajustările fiscale necesare pentru reducerea deficitului, menținerea unei inflații ridicate și costurile mai mari la energie vor pune presiune asupra consumului populației și vor afecta puterea de cumpărare a românilor. Este estimată o creștere economică de 0,1% anul acesta, în timp ce inflația ar putea atinge 7%.

Economia României va stagna în 2026, potrivit Comisiei Europene

„Consolidarea fiscală în curs şi inflaţia ridicată a energiei vor reduce şi mai mult veniturile reale disponibile, ducând la scăderea consumului intern şi a importurilor”, se arată în document, potrivit News.ro.

Ce se întâmplă cu economia României?

Comisia Europeană observă o înrăutățire a indicatorilor economici, evidențiată de scăderea încrederii consumatorilor, reducerea vânzărilor din retail, slăbirea producției industriale și declinul turismului intern. În același timp, rata șomajului ar putea urca la 6,3% în 2026, pe fondul răcirii pieței muncii. Totuși, investițiile susținute din fonduri europene și exporturile nete sunt așteptate să atenueze parțial efectele încetinirii economice.

Comisia Europeană estimează că investițiile în infrastructură, susținute de proiectele din PNRR, și revenirea sectorului rezidențial vor sprijini economia. Totuși, instabilitatea politică și tensiunile geopolitice pot afecta încrederea investitorilor și procesul de consolidare fiscală. Deficitul bugetar ar urma să se reducă treptat până în 2027, pe fondul măsurilor de austeritate, majorărilor de taxe și limitării cheltuielilor publice.

Comisia Europeană estimează că datoria publică va continua să crească, depășind 63% din PIB până în 2027, în timp ce deficitul de cont curent se va reduce treptat. Economia ar putea reveni la o creștere mai solidă în 2027, susținută de scăderea inflației la 3,7% și de condiții de finanțare mai favorabile. Totodată, cheltuielile pentru apărare sunt așteptate să crească până la 1,8% din PIB.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Spaima de sărăcie sau concediere afectează peste 3 milioane de români. Cum poate fi tratată gratuit „anxietatea financiară”

Nesiguranța financiară afectează tot mai frecvent echilibrul psihic a peste 3 milioane de români. Frica de concediere sau de eșec în afaceri îi poate...

Doi copii de 3 și 5 ani au fost abandonați de mama lor pe o șosea din Portugalia. Unde a fost găsită femeia și iubitul ei

Justiția franceză a deschis o anchetă pentru „abandon de minori”, după ce doi băieți de 3 și 5 ani au fost găsiți singuri pe...

Tensiuni între Trump și Netanyahu pe tema Iranului, în timp ce SUA intensifică blocada navală în regiune

Teheranul a anunțat că își extinde semnificativ zona din Strâmtoarea Ormuz pe care vrea să o controleze, într-un efort de a-și afirma suveranitatea asupra...

ULTIMA ORĂ