Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare. Acesta se află încă în Italia

Curtea de Apel București a decis, joi, 21 mai 2026, să respingă apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Mario Iorgulescu, în dosarul accidentului mortal produs în 2019.

Curtea de Apel București a decis, joi, 21 mai 2026, să respingă apelurile făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Mario Iorgulescu, în dosarul accidentului mortal produs în 2019.

Instanța a menținut pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni de închisoare, stabilită prin contopirea pedepsei de 7 ani pentru ucidere din culpă cu pedepsele de 2 ani pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 3 ani pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, condamnare dintr-un alt dosar.

Decizia vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție dispusese rejudecarea apelurilor doar în privința individualizării pedepsei pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Curtea a menținut și pedepsele complementare, inclusiv interdicția de a conduce vehicule pe drumurile publice timp de 5 ani după executarea pedepsei.

Hotărârea este definitivă.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Premierul Estoniei l-a sunat pe Nicușor Dan după ce un F-16 românesc a doborât o dronă în țara sa. Ce i-a spus

Premierul Estoniei, Kristen Michal, a discutat joi cu președintele Nicușor Dan și a mulțumit României pentru doborârea unei drone intrate în spațiul aerian eston...

Șeful Telecom, avertisment în privința dependenței tehnologice de SUA: „Europa nu își dă seama de pericol”

Directorul general al unuia dintre cele mai mari grupuri de inginerie din Franța a declarat pentru CNBC că Europa nu trebuie să se bazeze...

OFF The Record. Invitat: Crin Antonescu, fost președinte PNL

Se vor împlini trei săptămâni de când Guvernul Ilie Bolojan a fost demis pe o moțiune de cenzură cu un număr record de voturi,...

ULTIMA ORĂ