Atacuri armate în două regiuni din Honduras: cel puțin 16 morți, inclusiv șase polițiști

Primul incident a avut loc la o plantație din municipiul Trujillo, în nordul țării, unde cel puțin 10 muncitori au fost împușcați mortal, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Naționale din Honduras, Edgardo Barahona, citat de Associated Press. Zona, bogată în resurse, este de decenii afectată de conflicte agrare și tensiuni legate de proprietatea asupra terenurilor.

Regiunea a fost, în repetate rânduri, scena unor atacuri și amenințări împotriva activiștilor de mediu și apărători ai drepturilor funciare. Honduras este considerată una dintre cele mai periculoase țări din lume pentru activiștii de mediu, potrivit organizațiilor internaționale.

Al doilea atac a vizat forțele de ordine în municipiul Omoa, în apropierea frontierei cu Guatemala. Șase polițiști, inclusiv un ofițer superior, au fost uciși după ce au fost atacați în timp ce se deplasau din capitala Tegucigalpa către o misiune.

Autoritățile au precizat că bilanțul final rămâne incert în cazul atacului din Trujillo, întrucât unele familii ale victimelor au ridicat deja trupurile de la fața locului înainte de sosirea anchetatorilor.

Forțele de securitate și armata au fost mobilizate în ambele zone. Procurori și experți criminaliști au fost trimiși pentru a deschide anchete.

Honduras se confruntă de mulți ani cu niveluri ridicate ale criminalității legate de bande și traficul de droguri, deși rata omuciderilor a scăzut față de vârful din 2011. Organizațiile pentru drepturile omului au criticat frecvent răspunsul militarizat al autorităților, acuzând abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SpaceX amână lansarea mult așteptată a rachetei Starship, un nou test este programat vineri noapte

Compania a precizat că o nouă încercare de lansare a rachetei Starship este planificată pentru vineri. Lansarea programată în noaptea de joi spre vineri...

Meta și WhatsApp, acuzate în Texas că pot accesa mesajele criptate ale utilizatorilor

În plângerea depusă joi la o instanță din Texas, autoritățile statale afirmă că Meta ar încălca legislația privind protecția consumatorilor prin practici înșelătoare legate...

Republicanii anulează votul asupra unei rezoluții privind prerogativele militare ale lui Trump în Iran

Decizia a fost luată chiar înainte ca inițiativa să fie supusă votului, în condițiile în care mai mulți congresmeni republicani lipseau, iar rezoluția risca...

ULTIMA ORĂ