DSU anunță control în Bacău, după ce un copil de clasa a VIII-a a murit la școală în timpul pauzei. DSU: Este prematur să tragem concluzii

Departamentul pentru Situații de Urgență trimite o echipă de control în județul Bacău, după ce un copil de clasa a VIII-a din comuna Parincea a murit după ce i s-a făcut rău la școală, în timpul unei pauze.

A fost solicitată o ambulanță, iar până la sosirea acesteia, cadrele didactice au acordat primul ajutor. Totuși, din cauza gravității situației, a fost solicitată o a doua ambulanță, cu medic.

În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de cadrele medicale, băiatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Reprezentanții DSU afirmă că instituția s-a sesizat din oficiu, iar echipa de control trimisă în județ va verifica modul în care a fost gestionată intervenția medicală.

„În urma unei discuții purtate între secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a fost decisă trimiterea unei echipe de control a DSU în județul Bacău, pentru efectuarea verificărilor necesare și analizarea modului de gestionare a intervenției. Totodată, subliniem faptul că verificările și demersurile instituționale sunt realizate în cooperare, într-un efort comun al structurilor responsabile, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de această intervenție”, se arată în comunicatul DSU.

Reprezentanții instituției au mai transmis că până la finalizarea controlului oficial, formularea unor concluzii privind intervenția este prematură.

„Înțelegem emoția și preocuparea generate de această situație, însă considerăm că formularea unor concluzii înainte de finalizarea verificărilor oficiale este prematură. Rezultatele controlului vor fi analizate cu obiectivitate, în conformitate cu prevederile legale și procedurale aplicabile”, mai spune DSU.

IPJ Bacău a transmis că a fost demarată o anchetă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de ucidere din culpă, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Netflix anunță că unul dintre serialele sale fanion se va încheia cu un ultim sezon filmat în Grecia

Aventurile lui Emily, care au început în Paris, se vor încheia cu un ultim sezon în Grecia, Netflix anunțând că unul dintre serialele sale...

Reuters: Siria, invitată în premieră la summitul G7. Ahmed al-Sharaa va reprezenta Damascul în Franța

Siria va participa, în premieră, la summitul G7 care va avea loc în perioada 15-17 iunie, la Évian-les-Bains, în Franța, potrivit unor surse citate...

Bolojan revine cu explicații despre proiectul SMR de la Doicești: „Are niște probleme pe care nu le putem nega”

„Sunt trei planuri care au fost amestecate în aceste zile. Unul este planul parteneriatului strategic cu Statele Unite. Al doilea este planul transferului de...

ULTIMA ORĂ