Gândul a aflat ce se întâmplă cu lifturile din Ministerul Transporturilor, după incidentul grav de ieri. Sunt anunțate audieri

Joi, 21 mai 2026, un lift de la Ministerul Transporturilor (Palatul CFR) a picat în gol, de la etajul 4 până la subsol, în timp ce înăuntru se aflau 7 persoane. În urma incidentului, mai mulți angajați s-au ales cu răni. La o zi distanță de la incidentul grav, Gândul a aflat că au fost dispuse măsuri. De altfel, potrivit surselor, Vlad Secăreanu, directorul companiei care se ocupă de administrarea Palatului CFR, va fi audiat.

În cursul zilei de joi, 21 mai 2026, un incident grav avea să perturbe liniștea din Palatul CFR din București. Un lift în care se aflau 7 persoane a picat de la etajul 4, până la subsol. În urma incidentului, mai mulți angajați s-au ales cu răni și fracturi. Tot ieri, un reprezentant ISCIR releva că sistemele de siguranță ale liftului nu au funcționat, dar căderea a fost amortizată de tambur. Vezi AICI detalii.

Lifturile din Palatul CFR sunt oprite

Lifturile de la Ministerul Transporturilor intră în revizie

După incident, potrivit surselor Gândul, lifturile de la Ministerul Transporturilor au intrat în revizie. Au fost marcate corespunzător cu bandă galbenă, iar revizia va fi îndeplinită de ISCIR. De altfel, potrivit surselor, lifturile vor fi puse în funcțiune treptat.

Așa cum se poate observa în imaginea de mai sus, anunțul pus pe ușa lifturilor este semnat de Vlad Secăreanu, directorul clădirii care administrează Palatul CFR. Azi, toți angajații au urcat pe scări, iar cel mai greu a fost pentru cei de la etajele 8 și 9, acolo unde se află sediul Metrorex.

Vlad Secăreanu se află printre persoanele care vor fi audiate în acest caz.

Autorul recomandă:

Sursa foto: Gândul

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Operă chineză și mașini de epocă pe Calea Victoriei. 25 de weekenduri de „Străzi deschise”

Potrivit Primăriei Capitalei, programul din acest weekend aduce pe Calea Victoriei momente inspirate din cultura chineză, dar și o expoziție de mașini istorice folosite...

PORTERT: Gabriel Attal, moştenitorul rebel al lui Emmanuel Macron, candidează să-i succeadă la Palatul Elysée

Gabriel Attal, în vârstă de 37 de ani, cel mai tânăr premier din istoria Franţei, în 2024, care şi-a anunţat vineri candidatura la fotoliul...

PORTERT: Gabriel Attal, moştenitorul rebel al lui Emmanuel Macron, candidează să-i succeadă la Palatul Elysée

Gabriel Attal, în vârstă de 37 de ani, cel mai tânăr premier din istoria Franţei, în 2024, care şi-a anunţat vineri candidatura la fotoliul...

ULTIMA ORĂ