Manifestația pro-guvernamentală a început vineri dimineața, pe faleza din Havana. Protestul a avut loc după o săptămână de mobilizare a oficialilor cubanezi în sprijinul fostului lider communist, potrivit The Independent.
Inculparea lui Raúl Castro are legătură cu doborârea a două avioane civile în urmă cu aproximativ 30 de ani.
Autoritățile cubaneze au respins acuzațiile formulate miercuri de Statele Unite. Havana le-a calificat drept „acuzații false” și susține că acestea reprezintă un pretext pentru o posibilă intervenție americană.
La manifestație au participat președintele cubanez Miguel Díaz-Canel și premierul Manuel Marrero. Raúl Castro, în vârstă de 94 de ani, nu a fost prezent.
Președintele american Donald Trump a declarat joi că ia în calcul o posibilă acțiune împotriva Cubei. Anunțul a fost făcut la o zi după anunțarea acuzațiilor penale împotriva fostului lider cubanez.
„Alți președinți au analizat acest lucru timp de 50-60 de ani. Se pare că eu voi fi cel care o va face”, a spus Trump, într-o declarație transmisă de Biroul Oval.
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat Cuba că reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a SUA, din cauza relațiilor apropiate cu China și Rusia.
Rubio a afirmat că administrația americană „nu mai are răbdare” după mai multe luni de negocieri fără rezultat cu autoritățile de la Havana.
Oficialul american a declarat că Washingtonul preferă în continuare o soluție diplomatică, însă a admis că șansele unui acord sunt reduse.
Întrebat despre posibilitatea unei intervenții pentru înlăturarea regimului cubanez, Rubio a spus că Trump „are întotdeauna opțiunea de a face tot ce este necesar pentru protejarea interesului național”.
MAI MULT MEDIAFAX

