PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord pentru adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul sesiunii parlamentare

PSD, PNL, USR și UDMR au semnat, în urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea Administrației Prezidențiale, un acord pentru adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul actualei sesiuni parlamentare.

Potrivit unui comunicat de presă emis vineri de Administrația Prezidențială, acordul vine în contextul în care noua lege a salarizării constituie o etapă esențială din PNRR, iar termenul de îndeplinire este data de 1 iulie 2026.

Aplicarea noii legi a salarizării în sectorul public nu va conduce la diminuarea veniturilor angajaților din sistemul public și nici la depășirea țintelor fiscale asumate de România.

„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situația de a-și încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu și lung”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Când va intra în vigoare noua lege a salarizării în sectorul public

Conform acordului, legea salarizării în sectorul public va intra integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, „fără aplicare eșalonată”, fără a mai fi modificată ulterior „prin intervenții speciale”.

Acordul a fost semnat de către cei patru lideri ai partidelor: Sorin Grindeanu (PSD), Ilie Bolojan (PNL), Dominic Fritz (USR) și Kelemen Hunor (UDMR).

În baza acestui acord, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege și va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Mașini, apartamente și obiecte de lux, vândute de ANAF la preț redus. Platforma online oferă și terenurile confiscate de la Elena Udrea

Mașini de sute de mii de euro, terenuri valoroase și apartamente celebre ajung acum la licitație online, direct pe platforma ANAF. Unele dintre prețurile...

Bivolul cu păr portocaliu „Donald Trump” din Bangladesh va fi sacrificat, după ce a devenit celebru pe rețelele de socializare

Un bivol albinos poreclit „Donald Trump”, datorită „frezei” sale aurii, care a devenit viral în Bangladesh, riscă să fie sacrificat în cadrul festivalului Eid...

Când cresc din nou temperaturile. Meteorologii au anunțat prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii au anunțat, vineri, prognoza valabilă pentru perioada 25 mai – 22 iunie. Potrivit estimărilor ANM, vremea va fi în general caldă, și vor...

ULTIMA ORĂ