Computerele cuantice intră în linie dreaptă: olandezii ar putea schimba tehnologia viitorului

Dispozitivul este bazat pe qubiți de spin, adică unități de informație cuantică ce folosesc orientarea spinului unei particule (o proprietate fundamentală a electronilor), într-un semiconductor.

Potrivit Futura Sciences, acesta este considerat cel mai mare de acest tip realizat până acum, fiind conceput pentru a permite extinderea către arhitecturi mai complexe.

Germaniul, alternativa la tehnologiile clasice

Spre deosebire de alte abordări din calculul cuantic, care folosesc circuite supraconductoare sau ioni capturați – atomi încărcați electric, izolați și controlați individual cu ajutorul câmpurilor electromagnetice, noul tip de procesor mizează pe utilizarea germaniului.

Acesta este un material extrem de apreciat pentru proprietățile sale în controlul spinului și pentru potențialul de producție la scară industrială.

Accent pe producția la scară mare

Procesorul este construit pe o tehnologie compatibilă cu procesele CMOS – tehnologia standard folosită în fabricarea majorității cipurilor electronice moderne, ceea ce ar putea înlesni integrarea sa în infrastructuri de producție existente.

Compania dezvoltatoare, start-up-ul olandez Groove Quantum, susține că arhitectura cipului a fost gândită pentru scalare, fiind proiectată astfel încât mai multe unități să poată fi conectate într-un sistem mai mare.

De asemenea, dispozitivul este compatibil cu procesele industriale existente, ceea ce ar elimina necesitatea construirii unor linii de producție complet noi pentru tehnologiile cuantice. Acest lucru ar reduce costurile de producție și ar permite o implementare mai rapidă a tehnologiei la scară industrială.

16 milioane de euro pentru dezvoltarea procesorului

Proiectul a atras o finanțare de tip seed de aproximativ 16 milioane de euro, o rundă de investiții destinată companiilor aflate la început de drum, fondurile urmând să fie folosite pentru accelerarea dezvoltării platformei de calcul cuantic.

Compania susține că utilizarea germaniului și a unei arhitecturi semiconductoare reprezintă un avantaj în încercarea de a depăși limitările actuale ale qubiților, în special în ceea ce privește stabilitatea și controlul acestora. În prezent, principala provocare este menținerea stărilor cuantice suficient de stabile pentru a permite calcule precise, fără erori cauzate de interferențe externe.

MAI MULT MEDIAFAX

Universitatea Craiova, premiată de primărie după sezonul în care a câștigat titlul și Cupa României

Jucătorii, stafful tehnic și conducerea clubului au participat la evenimentul la care mai mulți membri ai echipei au fost distinși cu titlul de „Cetățean...

Recomandăm și ...

Salvamont România, despre „Transylvania 100”: Considerăm necesară o analiză serioasă şi responsabilă privind organizarea competiţiilor în mediul montan, în special în perioade cu riscuri majore pentru participanţi/ Eforturile salvatorilor...

Salvamont România consideră „necesară” o analiză „serioasă şi responsabilă” privind organizarea competiţiilor sportive pe munte, mai ales în perioade în care condiţiile meteorologice şi...

Romina Gingașu și Piero Ferrari câștigă în instanță procesul cu România TV. Postul, obligat să retragă materiale defăimătoare

Instanța a decis că Romina Gingașu și soțul ei, miliardarul Piero Ferrari, au câștig de cauză în procesul intentat împotriva postului România TV, într-o...

Bolojan anunță că pierdem bani din PNRR pentru că nu am adus trenurile la viteza promisă. Dincolo de Curtici începe o altă lume. Zona unde se ating 230 km/h

Premierul Ilie Bolojan a anunțat sâmbătă, la Iași, noi bani pierduți din PNRR. Unul dintre motive e legat de viteza feroviară. HotNews a analizat...

ULTIMA ORĂ