„Mă bucur de acest moment. Lăsați-mă să-l trăiesc”, a spus Mungiu, în discursul său după anunțarea premiului, potrivit Le Figaro.
„Prima dată este o surpriză. Apoi vine bucuria. Întotdeauna ne amintim a doua oară. Seara aceasta va rămâne întipărită în memoria mea. Acest premiu mă face fericit, dar vor trebui să treacă douăzeci de ani ca să aflăm care au fost cele mai bune filme. Starea lumii nu este cea mai bună. Nu sunt foarte mândru de ceea ce le lăsăm copiilor noștri. Schimbarea ar trebui să înceapă cu noi. Trebuie să vorbim despre lucruri relevante, iar asta depinde de noi. Ne-am asumat riscul de a ne face auzite vocile. Ceea ce simt eu este radicalizarea și fracturarea societății. Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de fundamentalism, un apel la empatie, care ar trebui pusă în practică mai des”.
„Fjord” urmărește povestea unui cuplu româno-norvegian foarte religios, familia Gheorghiu.
Aceștia se stabilesc într-un sat aflat la capătul unui fiord, unde se împrietenesc rapid cu vecinii lor, familia Halberg. Copiii celor două familii devin apropiați, în ciuda educației diferite pe care o primesc. Situația se schimbă atunci când cadrele didactice descoperă vânătăi pe corpul celui mai mare dintre copiii familiei Gheorghiu și alertează serviciile sociale. Comunitatea începe să se întrebe dacă educația tradițională primită de copii din partea părinților ar putea fi cauza.
MAI MULT MEDIAFAX






