Procesiune catolică de Rusalii. Circa 300.000 de pelerini sunt așteptați la Șumuleu Ciuc. Președintele Ungariei se află printre cei prezenți

Procesiune catolică de Rusalii. În cursul după-amiezii de sâmbătă, 23 mai 2026, sunt așteptați circa 300.000 de pelerini la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita.

Printre cei prezenți la evenimentul religios se află Sulyok Tamas, președintele Ungariei.

Procesiune catolică de Rusalii

Sute de mii de pelerini participă la slujba de Rusalii, oficiată de preoți la altarul amenajat în aer liber din cadrul sanctuarului de la Șumuleu Ciuc. Pelerinajul are rădăcini istorice în anul 1567, când secuii din zonă și-au apărat credința catolică împotriva trupelor principelui unitarian Ioan Sigismund, notează tvrinfo.ro.

Sanctuarul de la Șumuleu Ciuc este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din regiune, aici fiind celebrată o liturghie și de Papa Francisc în timpul vizitei sale în România din 2019.

Situația din anul precedent

Procesiunea catolică de Rusalii a avut loc și anul trecut, la Șumuleu Ciuc, acolo unde au fost așteptați peste 300.000 de pelerini. Acesta eveniment este considerat cel mai amplu pelerinaj din Europa Centrală şi de Est. În cadrul evenimentului religios, 201 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Astfel că personalul de pe Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, cât și de la paramedicii SMURD au intervenit pentru a le acorda îngrijiri medicale.

La momentul acela, 28 de persoane au leșinat din cauza temperaturilor ridicate, iar în 22 de cazuri s-au acordat asistență medicală pentru hipertensiune arterială. Au fost și 13 cazuri de înțepături de căpușe și 15 cazuri cu traume minore.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fotbal: Spaniolul Cesar Azpilicueta se retrage din activitate la 36 de ani

Spaniolul César Azpilicueta a anunţat că îşi încheie cariera după două decenii şi 800 de meciuri disputate ca fotbalist profesionist.

Companie aeriană românească: Anularea unor zboruri nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Astfel de măsuri ar urma să fie luate însă doar „în mod excepțional”. Cum va...

Într-un context marcat de temeri tot mai mari privind criza combustibilului pentru avioane și explozia prețurilor la kerosen, compania aeriană românească Dan Air spune...

Filmul ”Fjord”, regizat de Mungiu, primit o distincție cu tradiție în Franța. De ce este important premiul François Chalais

Filmul ”Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și aflat în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Cannes, a primit Premiul François Chalais, o...

ULTIMA ORĂ