Schimbări importante pe piața asigurărilor RCA. Ce modificări s-au propus

Sorin Mititelu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, a vorbit la Euronews despre modificările propuse pentru asigurările auto obligatorii.

Dacă aceste măsuri vor fi implementate, „vor afecta într-o marjă undeva între 50 și 100 de lei, plus sau minus”.

Propuneri privind transferul între membrii familiei

Una dintre modificările importante vizează transferul între membrii unei familii a unui număr de clase. „Este un model prin care se urmărește responsabilizarea membrilor familiei”, care ar permite „transferul parțial, și numai o dată pe an, a unui număr de clase, de bonus, către ceilalți membrii de familie”, a declarat vicepreședintele ASF.

Este vorba despre două clase ce pot fi transferate între membrii, inclusiv tinerii șoferi. Scenariul prezentat de Sorin Mititelu: „dacă este deja în clasa B8, iar tânărul este în clasa B0, atunci maximul de transfer fiind de două clase, părintele rămâne cu B6, iar tânărul va avea o clasă bonus, minus B2”.

De asemenea, s-a propus introducerea unor penalități mai mari, pentru șoferii care produc accidente soldate cu vătămări corporale.

Suspendarea voluntară a asigurării RCA

Vicepreședintele ASF a precizat și „suspendarea temporară a asigurării RCA în cazul nefolosirii bonului”. Această posibilitate este „pe o perioadă de câteva luni” și este „voluntară”. Suspendarea se va realiza doar „cu acordul celor două părți implicate, deci implicit a asiguratorului”, a menționat Sorin Mititelu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Messi a intrat în clubul miliardarilor

Câștigător de opt ori al Balonului de Aur și atacant la Inter Miami, argentinianul Lionel Messi a devenit miliardar, potrivit Bloomberg.

Elevii români care au creat un robot ce aruncă mingea mai bine ca LeBron

Nu am mai văzut pe cineva să arunce mingile așa de la LeBron James încoace.

Cinci ani de la moartea lui Eric Carle, autor și ilustrator de cărți pentru copii

Se împlinesc, sâmbătă, cinci ani de la moartea autorului și ilustratorului american de cărți pentru copii, Eric Carle. Acesta a murit pe data de...

ULTIMA ORĂ