Justiția din România, suprasolicitată. Dosarele cresc cu 11%, concursurile în magistratură sunt blocate. De câți magistrați mai este nevoie?

„În timp ce volumul cauzelor aflate pe rolul instanțelor în toate fazele procesuale a crescut cu 11% față de anul trecut în aceeași perioadă, concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate de aproape 2 ani, iar resursele de personal din sistemul judiciar rămân insuficiente.
Creșterea constantă a încărcăturii instanțelor înseamnă o presiune tot mai mare asupra magistraților și personalului auxiliar, cu impact direct asupra capacității administrative a sistemului judiciar de a îndeplini actul de justiție.
La 22 mai 2026 erau deja înregistrate pe rolul instanțelor 2.389.004 dosare în toate fazele procesuale, în timp ce anul trecut în aceeași perioadă volumul cauzelor era de 2.155.793 de dosare”, anunță CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii susține că România are un deficit de peste 800 de judecători, 4874 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorului.
„Performanța instanțelor judecătorești se menține aceeași, cu o rată de soluționare actuală de 102,2%, în linie cu rata de soluționare din 2025 care în aceeași perioadă a fost de 102,4%”, arată instituția.
„CSM se află în faza finală de elaborare a unui mecanism de gestionare a cauzelor în funcție de capacitatea reală a instanțelor, care să regleze realizarea actului de justiție în condițiile unui deficit major de personal, ce implică un efort foarte mare al magistraților și personalului auxiliar în funcție, și al volumului de activitate în continuă creștere. Mecanismul elaborat va oferi previzibilitate și transparență cetățenilor cu privire la durata procedurilor judiciare în faza de judecată”, spune CSM.
MAI MULT MEDIAFAX

Liberalii, ieșire nervoasă la adresa PSD: Ultimatum pentru social-democrați

Social-democrații au votat moțiunea de cenzură și au dat jos guvernul. De atunci au trecut aproape trei săptămâni. Partidul nu a venit cu nicio...

Recomandăm și ...

Netanyahu îl avertizează pe Trump: Israelul își rezervă libertatea de acțiune militară, indiferent de acordurile de pace dintre SUA și Iran

O convorbire telefonică recentă între premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump evidențiază faliile strategice adânci dintre Washington și Ierusalim, în momentul...

Liberalii, ieșire nervoasă la adresa PSD: Ultimatum pentru social-democrați

Social-democrații au votat moțiunea de cenzură și au dat jos guvernul. De atunci au trecut aproape trei săptămâni. Partidul nu a venit cu nicio...

Gala Premiilor UNITER 2026 are loc luni, la Teatrul Odeon. Unde poate fi urmărit evenimentul

UNITER organizează luni, 25 mai, de la ora 20.00, cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor UNITER, găzduită de Teatrul Odeon. Evenimentul, considerat cea...

ULTIMA ORĂ