Linie de tramvai „în valuri”: STB spune că nu există pericol pentru călători

Traseul vizat este unul dintre cele mai circulate din Capitală, unde șina s-a deformat vizibil în timp, iar vatmanii sunt nevoiți să reducă viteza în zonele afectate.

Primăria Municipiului București a explicat luni că problemele au apărut în urma unor lucrări realizate în 2018 de Primăria Sectorului 5 pe linia de tramvai 32, când între șine a fost amenajat gazon cu sistem de irigații, fără ca proiectul tehnic inițial să fie respectat integral.

De la proiect la degradare: explicațiile STB

„Încă de la proiectul tehnic supus avizării, STB a atras atenția că proiectantul trebuie să transmită detaliile privind protejarea liniilor de tramvai și activitățile de întreținere. Aceste detalii nu au fost, însă, transmise și completate în proiectul tehnic de execuție”, susțin autoritățile capitalei.

 

Potrivit municipalității, degradarea infrastructurii ar fi fost cauzată de lipsa drenajului și de acumularea constantă de apă, care a dus în timp la afectarea căii de rulare.

„Lucrarea nu a fost prevăzută cu dren. Din această cauză, sistemul de irigații automat al gazonului duce la formarea de bălți noroioase”, se precizează în raportul de constatare al STB din 2024, citat de Primăria Municipiului București.

Probleme la nivelul șinelor

În plus, umezeala ar fi afectat direct structura căii de rulare. „Pământul, sistemul de irigații și iarba au fost duse până la nivelul superior al șinelor, ceea ce a degradat calea de rulare a tramvaiului”, iar „umiditatea permanentă a dus la corodarea electrochimică excesivă a elementelor componente ale prinderilor”, susține STB.

În timp, infrastructura a fost deteriorată și de colmatarea stratului de balast, ducând instabilitatea terasamentului și la apariția denivelărilor.

Echipele de intervenție intervin în prezent cu inserții de piatră specială, care consolidează terasamentul și îndreaptă șina, a transmis STB.

Fără risc pentru pasageri

Chiar dacă în teren șinele sunt vizibil deformate pe anumite porțiuni, autoritățile susțin că nu există riscuri pentru pasageri: „Nu există pericol pentru călători. Dacă pe o anumită porțiune se lasă terasamentul, tramvaiele circulă cu viteză redusă”.

Totuși, Primăria admite că este nevoie de intervenții ample pe termen lung, fiind în pregătire un proiect de modernizare. „Linia 32 va intra într-un proces amplu de reabilitare și modernizare”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului București.

MAI MULT MEDIAFAX

Studiu cu rezultate surprinzătoare. Numeroși americani se trag dintr-un grup restrâns de persoane din Europa

Studiul a fost realizat cu ajutorul evaluării inovatoare de tip identitate-prin-descendență (IBD), potrivit Science Alert. Cercetarea a fost realizat de experți de la Institutul...

Recomandăm și ...

Oamenii au curajul să investească în ei înșiși. Statul are curajul să se reformeze pentru ei?

Săptămâna trecută, de la Oradea, am primit încă o dovadă că România are resurse vii și oameni (trei sute de doamne în acest caz!),...

Rusia anunță noi lovituri asupra Kievului și amenință că va viza centre de comandă și industria de apărare a Ucrainei

Rusia a anunțat că va intensifica atacurile asupra Kiev și că noile lovituri vor viza centre de decizie, puncte de comandă și instalații ale...

Studiu cu rezultate surprinzătoare. Numeroși americani se trag dintr-un grup restrâns de persoane din Europa

Studiul a fost realizat cu ajutorul evaluării inovatoare de tip identitate-prin-descendență (IBD), potrivit Science Alert. Cercetarea a fost realizat de experți de la Institutul...

ULTIMA ORĂ