Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat proiectul de lege al salarizării unitare. Documentul a fost agreat săptămâna trecută de cele trei formațiuni politice care s-au aflat la guvernare, PSD-PNL-USR. Acordul a fost patronat de președintele Nicușor Dan

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, prezintă detalii din proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice. Proiectul, cu grilele de salarizare și calendarul de implementare, a fost lansat astăzi în consultare publică și „urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ”. Dragoș Pîslaru spune că, în actuala formă, proiectul prevede eliminarea a 87 dintre cele 151 de sporuri care există în administrația din România.

„Sunt necesare două lucruri”

„Suntem în al 12-lea ceas pentru a vedea cum putem îndeplini această reformă importantă”, a declarat ministrul interimar al Muncii.

Potrivit lui Pîslaru, procesul de reformă depinde de două elemente esențiale: sustenabilitatea financiară și existența unui acord politic asupra principiilor de salarizare.

„Sunt necesare două lucruri esențiale. Este nevoie să vedem ce ne permitem și, al doilea, acest acord politic referitor la principii. Noi astăzi încercăm să reparăm o legislație de salarizare care a fost adoptată în 2017, care în esență nu era rea ca lege”, a afirmat ministrul.

El a precizat că reforma urmărește simplificarea și reducerea numărului de beneficii suplimentare, în condițiile în care „zona de sporuri a devenit un sport național în România”.

În prezent, în administrația publică există 151 de tipuri de sporuri, iar planul autorităților este eliminarea a 87 dintre acestea.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!

MAI MULT GANDUL.RO

Unior Tepid trece la sistemul Pluriva WMS: 27.236 de produse gestionate digital, livrări mai rapide și culegerea sculelor cu scannere performante

Decizia de implementare a sistemului Pluriva WMS vine ca urmare firească a dezvoltării continue a companiei, a volumului tot mai mare de produse gestionate...

Recomandăm și ...

Unior Tepid trece la sistemul Pluriva WMS: 27.236 de produse gestionate digital, livrări mai rapide și culegerea sculelor cu scannere performante

Decizia de implementare a sistemului Pluriva WMS vine ca urmare firească a dezvoltării continue a companiei, a volumului tot mai mare de produse gestionate...

Pîslaru: Am ajuns să avem funcţii care desfăşoară muncă de valoare egală, salarizate discreţionar şi diferenţiat, în funcţie de instituţie. Legea salarizării stabileşte un sistem de echivalare / Avem...

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat luni că am ajuns să avem funcţii care desfăşoară muncă de valoare egală, care sunt salarizate...

Franţa este lovită de un val de căldură care se manifestă mai devreme ca niciodată. Opt departamente sunt marţi sub cod portocaliu de caniculă

Cu valori cu 10-15 grade Celsius peste normalele sezonului, valul de căldură care loveşte Franţa de săptămâna trecută surprinde prin apariţia sa precoce....

ULTIMA ORĂ