Papa Leon al XIV-lea lansează manifestul „Magnifica Humanitas” despre IA și riscurile sale etice

Suveranul Pontif lansează luni documentul „Magnifica Humanitas” (Umanitatea Magnifică) prin care Biserica Catolică își exprimă poziția față de provocările sociale și morale generate de dezvoltarea inteligenței artificiale, relatează France24.

În cadrul evenimentului de la Vatican nu vor participa doar înalți oficiali ai Bisericii, dar și experți în domeniu precum Dario Amodei, cofondatorul companiei americane Anthropic.

Papa a avertizat în repetate rânduri asupra riscurilor generate de utilizarea necontrolată a inteligenței artificiale.

Acesta a criticat inclusiv folosirea AI în domeniul militar, afirmând că delegarea deciziilor privind viața și moartea oamenilor către mașini reprezintă „o spirală distructivă”.

Compania Anthropic este în conflict cu departamentul Apărării din Statele Unite după ce nu și-au dat acordul ca modelul lor de inteligență artificială să fie utilizat autonom în atacuri și supraveghere.

De asemenea, a atras atenția și asupra impactului asupra mediului provocat de competiția pentru dezvoltarea tehnologică.

Unul dintre cele mai importante texte ale pontificatului

Documentul este considerat de specialiști drept unul dintre cele mai importante texte ale actualului pontificat și ar putea avea un impact similar cu enciclica „Laudato Si” a Papei Francisc, publicată în 2015 și dedicată schimbărilor climatice și care a generat schimbare politică în mai multe state.

Potrivit Națiunilor Unite, industria inteligenței artificiale ar urma să ajungă la o valoare de 4.8 trilioane de dolari în 2033, o creștere de 25 de ori în decurs de zece ani, să concentreze profiturile în mâinile unui grup restrâns de oameni.

Secretarul General, Antonio Guterres, avertiza anul trecut: „Fereastra se închide pentru a modela IA pentru pace, pentru dreptate, pentru umanitate”.

MAI MULT MEDIAFAX

Un grup de partizani susține că a sabotat apărarea antiaeriană înaintea atacului asupra Novorossiisk

Gruparea de partizani pro-ucraineni Atesh a afirmat luni că a sabotat infrastructura de comunicații și energie din zona Novorossiisk înaintea atacului cu drone lansat...

Recomandăm și ...

Aproximativ 20 de persoane rănite la Tokyo, după ce un bărbat a pulverizat o substanţă într-un centru comercial de lux în cartierul turistic Ginza

Aproximativ 20 de persoane au fost rănite într-un centru comercial de lux, în centrul Tokyo, după ce un bărbat a pulverizat o substanţă, anunţă...

Doi morţi în regiunile ruseşti Belgorod şi Briansk, în urma unor atacuri ucrainene

Cel puţin două persoane au fost ucise luni în atacuri ucrainene în regiunile ruseşti Belgorod şi Briansk, situate la frontiera cu Ucraina, anunţă autorităţile...

Un scandal monstru privind abuzurile asupra copiilor în Franța: personalul școlar este anchetat pentru acte de violență și agresiune sexuală

Franţa se confruntă cu un scandal major privind abuzurile asupra copiilor, după ce autorităăţile au deschis anchete în zeci de grădiniţe şi şcoli primare...

ULTIMA ORĂ