România semnează, alături de alte 14 state, o declaraţie privind Cadrul financiar multianual 2028-2034: Ar trebui să sprijine creşterea autonomiei strategice a UE şi să continue consolidarea competitivităţii UE / Propuneri concrete ale ţărilor

România semnează, alături de alte 14 state, o declaraţie privind Cadrul financiar multianual 2028-2034, în care se arată că o Europă mai competitivă, mai prosperă, mai puternică şi mai sigură necesită o finanţare suficientă. Cadrul financiar multianual 2028-2034 ar trebui să sprijine creşterea autonomiei strategice a UE şi să continue consolidarea competitivităţii UE, consideră ţările semnatare. Acestea propun o creştere a alocărilor statelor membre în cadrul Capitolului 1 pentru politicile tradiţionale, condiţii de implementare realiste şi favorabile, dar şi alte măsuri. ”Politica de Coeziune nu ar trebui transformată într-un instrument sistematic de criză”, transmis statele semnatare.

MAI MULT NEWS.RO

Victorie în instanțele italiene pentru CNAIR în procesul privind garanția pentru întârzierile înregistrate la construcția podului de la Brăila

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat luni seară că a câștigat în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de...

Recomandăm și ...

Vin noi salarii pentru bugetari. Efect după un an, schimbare de direcție: Salariile din administrație au scăzut când cele din economie au continuat să crească

Salariile din administrația publică și din învățământ au scăzut nominal în martie 2026 față de martie 2025, deși salariul mediu net pe economie a...

Zelenski anunţă progrese reduse în negocierile cu SUA pentru sistemele de apărare antirachetă

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat luni că Ucraina a înregistrat puţine progrese în negocierile cu Statele Unite privind extinderea producţiei de sisteme de apărare...

Deputații britanici cer interzicerea veninului de broască amazoniană după o primă victimă în Marea Britanie

Moartea suspectă a unui "coach de bunăstare" în Leicester, după utilizarea substanței Kambo - un preparat obținut din secrețiile toxice ale unei broaște amazoniene...

ULTIMA ORĂ