În plină criză politică, fostul președinte Traian Băsescu susține că PSD și PNL evită să ajungă la o înțelegere privind numirea unui nou Guvern, pentru ca întreaga responsabilitate să cadă asupra lui Nicușor Dan. În acest context, fostul președinte sugerează posibilitatea inevitabilă a unui Guvern „de sacrificiu”.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este de părere că refuzul Partidului Social Democrat și al Partidului Național Liberal de a ajunge la un acord privind o nouă formulă de guvernare, reprezintă, de fapt, „o capcană” pentru Nicușor Dan. Potrivit acestui scenariu, Nicușor Dan ar deveni obligat să-și asumea întreaga responsabilitatea numirii unui premier.
“Guvernul meu” este o capcană!
Două partide care își spun ”mari partide”, nu știu cum să se mai lepede de responsabilitatea redresării ţării pe care au îngenuncheat-o prin preşedinţii lor, Nicu şi Marcel.
Nici măcar nu vor să desemneze un nou premier, lăsând această responsabilitate în seama preşedintelui.
“Guvernul meu”, oferit pe tavă de “marile partide” preşedintelui, este doar o capcană”, afirmă Traian Băsescu pe Facebook.
Cum au decurs discuțiile de luni dintre Nicușor Dan și partide
La capătul mai multor runde de consultări la Palatul Cotroceni, atât cu partidele din fosta coaliție, cât și cu cele neafiliate, președintele Nicușor Dan ar urma să-l numească pe viitorul premier săptămâna aceasta. PSD ar fi mers la consultări cu un mandat ferm: excluderea lui Ilie Bolojan din varianta de premier și respingerea unei guvernări care să includă AUR.
Formarea unei alianțe care să obțină majoritate în Parlament este pusă sub semnul întrebării, întrucât atât Partidul Național Liberal, cât și Uniunea Salvați România refuză o alianță cu PSD.
UDMR, alături de grupul minorităților naționale, a avansat ideea refacerii nucleului PSD–PNL, considerat în acest moment o variantă de compromis pentru depășirea crizei guvernamentale.
AUR a susținut că este pregătit să intre la guvernare și a prezentat atât o propunere de premier, cât și o schiță de program politic, însă fără a obține până acum susținere parlamentară suficientă.
PSD ar fi dispus la refacerea coaliției și exclude o alianță cu AUR
Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a declarat, recent, că PSD susține refacerea coaliției pro-occidentale „pe noi baze”. Europarlamentarul PSD a precizat că viitoarea structură guvernamentală ar trebui să aibă la bază un „mandat clar bazat pe prioritățile de țară și un mecanism de dialog funcțional”.
Negrescu a exclus, de asemenea, o posibilă colaborare între AUR și PSD, și a subliniat că un astfel de subiect nu a fost abordat în interiorul Partidului Social Democrat. Europarlamentarul a amintit declarațiile făcute de liderul PSD, Sorin Grindeanu, care a exclus, în repetate rânduri posibilitatea unei alianțe cu Alianța pentru Unirea Românilor.
MAI MULT GANDUL.RO






