Bau-baul sfârșitului de an școlar: banchetul / 600 de lei, ceruți de o școală elevilor de clasa I / Un deputat UDMR sesizează MEC

Sfârșitul de an școlar începe să fie un stres financiar tot mai mare pentru părinți. Acum, o simplă ceremonie de sfârșit de an școlar a ajuns ridicolă în sine și nimeni n-o mai ia în seamă.

Ceea ce, până de curând, era doar oprirea în memorie a unui moment important pentru copil a devenit un adevărat indicator de statut social, iar cine nu se conformează este marginalizat și chiar exclus din grup.

Copii de 7 ani – 600 de lei la restaurant pentru festivitatea de încheiere a anului școlar

Deputatul UDMR Szabo Odon sesizează cazul unei școli care le-a cerut elevilor de clasa I 600 de lei pentru organizarea unei festivități la restaurant.

”În spațiul public a fost sernnalat recent cazul unei unități de învățământ de stat din București în care părinților li s-ar fi solicitat contribuții financiare sernnificative, 600 lei per copil, pentru organizarea unei festivități într-un restaurant, dedicate elevilor de clasa I.

Dincolo de caracterul profund nepotrivit al unor astfel de practici pentru copii de 7-8 ani, situația readuce în atenție o problemă sistemică: transformarea unor activități  școlare în surse de presiune financiară și socială asupra părinților”, scrie deputatul în sesizarea pe care a adresat-o Ministerului Educației și Cercetării.

Interzis scriptic, dar obligatoriu, faptic

Legea interzice categoric astfel de practici, dar, pe teren, lucrurile stau cu totul altfel: presiunea financiară pe care școlile o pun pe părinți a devenit o practică nu doar consacrată, ci și obligatorie, o lege nescrisă pe care toți părinții o acceptă, chiar dacă, în forul lor interior, o dezavuează.

Un eveniment altădată sărbătorit decent a devenit petrecere în toată regula, pregătit cu multe luni înainte, cu sală antamată la restaurante de top, pe care industria Horeca le exploatează din plin.

Banchetul de clasa a VIII-a nu mai este doar un moment de bucurie și atât, e un eveniment de anvergură, organizat la restaurante de top, cu DJ, fotograf și alte distracții, iar costurile organizării unor astfel de festivități se apropie de cele ale unei nunți sau ale unui botez, nemaipunând la socoteală ținutele special cumpărate pentru această zi.

Ce face Ministerul ca să descurajeze aceste practici?

O presiune tacită impusă de câțiva și acceptată de toți – iată fenomenul care copleșește familiile cu copii de școală.

”În practică însă, continuă să existe situații în care părinții sunt supuși unor presiuni directe sau indirecte pentru suportarea unor cheltuieli excesive asociate activităților școlare sau extracurriculare”, spune și Szabo Odon.

Parlamentarul adresează câteva întrebări Ministerului de resort, iar acestea se concentrează pe ideea că actualele reglementări din acest domeniu nu sunt de natură să descurajeze aceste practici, că presiunile financiare puse pe părinți sunt de natură să creeze discordanță între elevi și părinți și că toate acestea anulează însuși caracterul gratuit al învățământului de stat din România, garantat de Constituție.

În esență, întrebarea parlamentarului UDMR este întrebarea multor părinți: ce are de gând să facă MEC pentru a anula astfel de evenimente extrem de costisitoare?

MAI MULT MEDIAFAX

Justiția respinge legea salarizării a Guvernului Bolojan. CSM: „soluțiile sunt absurde, subminează definitiv sistemul judiciar”

În cursul zilei de 25 mai 2026, a fost publicat Proiectul de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Consiliul Superior al Magistraturii...

Recomandăm și ...

Deficitul bugetar a scăzut la mai mult de jumătate în primele patru luni din 2026, salvat de fondurile europene

Deficitul bugetar a scăzut la mai mult de jumătate în primele patru luni din acest an, față de perioada similară a anului trecut, în...

Fără fum alb la Cotroceni. Numele premierului nu se anunță nici azi, dar trei variante sunt vehiculate tot mai mult. Una dintre ele ar putea fi acceptată de PSD

La fix trei săptămâni de la adoptarea moțiunii de cenzură prin care guvernul Bolojan a fost demis și fără noi consultări cu partidele anunțate...

De ce a temperat Rubio speranțele privind un acord rapid cu Iranul. Necunoscutele negocierilor și propunerea imposibilă a lui Trump

După armistițiul de la începutul lunii aprilie, cele două părți au rămas în dezacord cu privire la o serie de chestiuni dificile, inclusiv ambițiile...

ULTIMA ORĂ