Bijuterii, ceasuri și bani ascunși în genți de golf: scandalul fostului premier spaniol Zapatero ia amploare

Perchezițiile au fost efectuate de unitatea pentru infracțiuni economice a Poliției Naționale spaniole în cadrul anchetei privind presupuse fapte de trafic de influență. Se anchetează și utilizarea frauduloasă a unui ajutor de stat de 53 de milioane de euro acordat companiei aeriene în timpul pandemiei, scrie Euronews.

Poliția a găsit bijuterii și documente în biroul fostului premier

Anchetatorii au percheziționat biroul lui Zapatero aflat lângă sediul Partidului Socialist Spaniol din Madrid. În seiful din birou au fost găsite coliere, inele, cercei, brățări și mai multe ceasuri, unele cu inscripții. Polițiștii au ridicat și hard diskuri, agende personale din perioada 2019-2025 și dosare legate de contracte și companii investigate.

Bijuterii gasite în biroul lui Zapatero. Sursa foto: Unidad de Delincuencia Económica y Fiscal (UDEF)

Secretara fostului premier le-a spus anchetatorilor că bijuteriile provin din moșteniri primite de soția lui Zapatero și din cadouri. Fostul lider socialist susține că întreaga anchetă reprezintă „un fel de persecuție”.

Aproape 300.000 de euro găsiți ascunși în genți și calorifere

Una dintre cele mai șocante descoperiri a fost făcută la locuința omului de afaceri Julio Martínez Martínez. Acesta este un apropiat al lui Zapatero și considerat de anchetatori un posibil intermediar al rețelei investigate. Poliția a găsit 286.070 de euro cash ascunși în diferite locuri din casă: genți de voiaj, pungi de hârtie, truse de toaletă, un calorifer și chiar într-o geantă de golf. Anchetatorii spun că au fost necesare inclusiv unități canine specializate pentru descoperirea banilor ascunși. În timpul perchezițiilor au mai fost confiscate nouă ceasuri și 14 telefoane mobile.

Ancheta vizează salvarea controversată a companiei Plus Ultra

Judecătorii investighează modul în care compania aeriană Plus Ultra a primit în pandemie un ajutor public de 53 de milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, mai multe firme controlate de Julio Martínez ar fi primit aproape 600.000 de euro de la compania aeriană prin contracte suspecte. Raportul poliției arată că firmele respective nu aveau angajați și nici contractori în perioada în care au încasat banii. Anchetatorii suspectează că unele companii ar fi fost folosite pentru a ascunde originea fondurilor și pentru a transfera bani către cercul apropiat fostului premier.

Un scandal care lovește puternic politica spaniolă

Cazul provoacă un cutremur politic în Spania deoarece Zapatero este una dintre cele mai influente figuri istorice ale Partidului Socialist. El este și unul dintre cei mai apropiați aliați ai actualului premier Pedro Sánchez. Ancheta vine într-un moment în care guvernul socialist este deja afectat de mai multe scandaluri de corupție și acuzații privind trafic de influență. Zapatero urmează să apară în fața instanței pe 2 iunie și insistă că nu a comis nicio ilegalitate.

MAI MULT MEDIAFAX

A început Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a / Ce trebuie să știe părinții

Elevii de clasa a VI-a susțin marți proba de Limbă română ca primă etapă a Evaluării Naționale, după cum se arată în calendarul aprobat...

Recomandăm și ...

Cât va câștiga succesorul lui Bolojan. Salariile din sistemul public de la 1 ianuarie 2027: Cel mai mare salariu va fi al Președintelui. Venitul unui profesor sau al unui...

Cele mai mari măriri din sistemul bugetar vor fi oferite, susțin inițiatorii legii, celor aflați la început de carieră, cei care sunt în special...

Proverbul chinezesc al zilei: „O clipă de timp valorează cât aurul, dar nici tot aurul din lume nu poate cumpăra…”

Un proverb chinezesc arată că, deși aurul simbolizează bogăția, acesta nu poate cumpăra timp. Fiecare moment are valoare, însă odată pierdut, nu mai poate...

Proverbul chinezesc al zilei: „O clipă de timp valorează cât aurul, dar nici tot aurul din lume nu poate cumpăra…”

Un proverb chinezesc arată că, deși aurul simbolizează bogăția, acesta nu poate cumpăra timp. Fiecare moment are valoare, însă odată pierdut, nu mai poate...

ULTIMA ORĂ